Astăzi a fost votată plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale în Parlament ca urmare a demersurilor realizate de PSD. Dacă PSD nu ar fi inițiat Petiția prin care a invitat cetățenii să semneze pentru această plafonare, parlamentarii de dreapta ar fi amânat luarea unei astfel de decizii.
Petiția, care a adunat aproape 500.000 de semnături, împreună cu celelalte demersuri ale social democraților, a determinat Guvernul demis condus de premierul interimar Florin Cîțu și toți deputații și senatorii PNL-USR-UDMR să se ocupe de problemele reale ale românilor.
„Cele peste 7000 de semnături pe care Organizația Județeană PSD Botoșani le-a colectat pentru Petiția PSD, atât prin discuții față în față, cât și prin intermediul mijloacelor de comunicare online, au fost transformate în vot pentru intrarea în vigoare a acestei legi de la 1 noiembrie. Asta am promis de la debutul campaniei de strângere de semnături și asta am făcut. Astăzi, noi, social-democrații, am demonstrat că suntem capabili să facem majorități parlamentare punctuale pentru a adopta soluții la problemele de maxim interes pentru români”, a declarat secretarul executiv al PSD Botoșani, deputatul Alexandra Huțu.
Este o dublă victorie a PSD, care, chiar și din Opoziție, a reușit să impună cu succes atât plafonarea, ca soluție de blocare a scumpirilor energiei, cât și includerea în mecanismul de plafonare și compensare a instituțiilor publice de interes strategic - spitale, școli, așezăminte sociale etc.- dar și a IMM-urilor, care sunt deja sufocate de creșterile prețurilor la energie.
„Astăzi, datorită insistenței tuturor colegilor de la PSD, s-a pus pe Ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaților și s-a votat legea plafonării prețurilor la gaze și electricitate. Am votat alături de colegii mei de la PSD Botoșani și din celelalte județe ale țării pentru oprirea tăvălugului creșterilor facturilor la utilități", a adăugat Alexandra Huțu.
O instituție angajează inginer pe un salariu de aproape 6.500 de lei – LISTA posturilor
Oana Sava
Mar 18, 2024
Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Ei sunt cei care l-au găsit pe Ayan – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 18, 2024
Tribunalul Botoșani a respins cererea de suspendare a Hotărârii care desființează Locativa
Gabriela Erdic
Mar 18, 2024
Patru tineri prinși cu droguri de către jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2024
Copilul dispărut a mers kilometri întregi pe jos până a fost găsit
Oana Sava
Mar 18, 2024