Ştiri
”Afacere” cu limbi străine, cu centre în Botoșani și Iași: Punem accent pe dezvoltare / Suntem dornici să avem activităţi în aer liber

Acum aproape 14 ani, pornea la drum cu 14 copii. Astăzi, are de aproximativ 400 de ori mai mulți cursanți.

Ruxandra Raţă Bucevschi a pornit cu doar 14 copii Twinkle Star, un centru lingvistic, iar în prezent numără două centre în Iaşi şi Botoşani, cu circa 5.500 de cursanţi.

 

Pe lângă cele două centre fizice, Twinkle Star are şi o platformă educaţională online, care adună circa 2.000 de cursanţi din mai multe oraşe ale ţării, cât şi de peste graniţă.

 

Ruxandra Raţă Bucevschi a pornit în 2008 un centru lingvistic cu doar 14 copii, iar astăzi Twinkle Star este un business format din două astfel de centre în Iaşi şi Botoşani, care adună împreună circa 5.500 de cursanţi.

 

Antreprenoarea a decis să deschidă la acea vreme un astfel de business din cauza lipsei concursurilor de limbi străine din România, scrie Ziarul Financiar.

 

„Ce am găsit atunci a fost un examen Cambridge, care era adresat şcolarilor, celor cu vârste de peste 7 ani. Am început să pregătesc 14 copii, aceştia şi-au obţinut certificat Cambridge în aproximativ 5-6 ani, iar lucrul pe care l-am făcut eu a fost să inventez materiale şi să adaptez astfel încât preşcolarii să poată susţine aceste examene internaţionale. Uşor, uşor materialele respective s-au transformat într-o carte, într-o procedură de lucru şi apoi au devenit materialul pe care noi ne-am bazat businessul“,

Ruxandra Raţă Bucevschi

 

Investiţia iniţială a fost de circa 1.000 de euro, însă antreprenoarea spune că cea mai mare investiţie a fost legată de timp, primii ani, până la stabilizarea businessului, programul de muncă fiind foarte încărcat, fără a mai ţine cont de zilele săptămânii.

 

„În primii 6-7 ani, nu am luat dividende, profitul l-am reinvestit în proiecte noi ca să ne putem susţine financiar“.

 

Twinkle Star are astăzi două centre lingvistice în Iaşi şi Botoşani, care numără un total de 5.500 de cursanţi. Pe lângă cursurile oferite celor care vor să înveţe limba engleză şi germană în mod recurent, centrul pune la dispoziţie şi testarea pentru examenul Cambrigde. În cadrul centrelor se predă atât limba engleză, cât şi germană, iar cursurile se adresează atât preşcolarilor, cât şi şcolarilor, adolescenţilor şi adulţilor. Antreprenoarea vizează extinderea businessului, cu deschiderea celui de-al doilea centru în Iaşi.

 

„În fiecare an punem accent pe dezvoltare, dorim să dezvoltăm sediul în care suntem, am achiziţionat un teren şi vrem să îl dezvoltăm, o să avem multe cursuri în aer liber, mai ales pe perioada verii. Noi şi copiii suntem dornici să avem activităţi în aer liber. Apoi urmează achiziţia unui nou centru în Iaşi şi mai avem o platformă educaţională“.

 

Platforma educaţională numără deja 2.000 de cursanţi şi îşi propune să ajungă la cât mai mulţi copii şi adulţi din ţară care nu pot ajunge la cursurile fizice. Pe platforma online există cursanţi din Cluj, Timişoara, Oradea şi alte oraşe din România, dar şi de peste graniţe, din Spania, italia, chiar şi Canada.

 

Pe lângă noua deschidere, antreprenoarea nu plănuieşte extinderea cu noi centre în ţară, pentru că, momentan, testează piaţa din alte oraşe cu ajutorul platformei online.

 

loading...
Doi prieteni au pornit în pandemie o afacere cu punct de lucru în Botoșani: Este despre a-ţi depăşi limitele

 

COD GALBEN la Botoșani, ploi și vijelii anunțate de meteorologi
Meteorologii au actualizat prognoza meteo și au scos județul Botoșani de sub incidența codului galben de caniculă.
O familie care se întorcea din Italia a ajuns cu mașina în șanț, șoferul a adormit la volan - FOTOGALERIE
Eveniment rutier petrecut într-o localitate din județul Botoșani.
Flăcări uriașe în miez de noapte: Alarma dată de un vecin, 100 de pui au pierit - FOTO
Pompierii au luptat cu flăcările mai bine de patru ore. 
Aproape 20 de posturi scoase la concurs la o instituție din Botoșani - LISTA
Angajări masive la o instituție publică din Botoșani.
Rugăciuni pentru ploaie la Mănăstirea Popăuți, credincioși așteptați la slujbă
Slujba specială va avea loc duminică, 3 iulie 2022, începând cu ora 18:00.
1 iulie la Botoșani: Povestea scrisă a unei uriașe tragedii / Controale fiscale la ”șmecheri” / Botoșănean găsit mort lângă un mormânt / Junii PNL au lider nou
Am început ziua cu un amplu material de la lansarea singurei cărți despre cel mai mare accident rutier care a avut loc vreodată în România:
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate
(P) Toți suntem sătui și bombardați de oferte și reclame care mai de care mai false, enervante și exagerate. De la tratamente, sfaturi, servicii, cărți și multe altele, pe net găsești orice. În condițiile date, noi credem că cel mai important este să știi de unde și ce să alegi. De aceea, îți oferim gratuit consultații medicale tip ”a doua opinie”, servicii de asistență juridică pe durata șederii în Turcia și consultanță pentru alegerea serviciilor de cazare adecvate.
Pietonalele din Centrul Vechi, spălate de Urban Serv – VIDEO
Ample acțiuni de igienizare în municipiul Botoșani, derulate de Urban Serv.
S-a deschis Peri Peri Grill, primul restaurant în care sosurile picante și puiul la grill sunt vedete – GALERIE FOTO
(P) Vineri, 1 iulie, s-a deschis restaurantul Peri Peri Grill, primul cu influență sud-africană din Botoșani, unde sosurile picante și puiul la grill sunt vedete.
Loading...
„Eminescu” și „Laurian” pe podium – TOPUL liceelor după rezultatele finale de la bacalaureat
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a transmis clasamentul liceelor în funcție de promovabilitatea la examenul de bacalaureat.
Doi tineri din Suceava au deschis la Botoșani un magazin de uși cum altul nu-i – GALERIE FOTO
(P) Emanuel Dobresenciuc și Cătălin Gafenco și-au deschis în 2016 un magazin de produse PVC la Suceava, iar în 2018 altul la Rădăuți. În 2020, în apropierea imobilului din bulevardul George Enescu unde își desfășurau activitatea, s-a eliberat un spațiu.
Note majorate și cu 1,5 puncte după contestații – STATISTICA cu rezultatele finale de la bac
La examenul de Bacalaureat, în județul Botoșani au promovat examenul național de bacalaureat 1862 elevi din 2512 prezenți la toate probele examenului național de bacalaureat. Rata de promovare la nivelul județului Botoșani a fost 74,12% înainte de contestații, iar după contestații, rata de promovare  este 76,2%, comparativ cu anul școlar anterior când a fost 68,3%.
Au fost publicate mediile de admitere: Trei de 10 la Botoșani, o mulțime de 2 și 3 - DOCUMENT
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a afișat ierarhia la nivel județean a absolvenților de clasa a VIII-a.
Liga 1 devine ”Superliga”, FC Botoșani debutează acasă în noul sezon
Azi, de la ora 13:00, a avut loc tragerea la sorți a țintarului pentru sezonul 2022-2023 din Liga 1.
Loading...
Cod Galben în Botoșani, disconfort termic ridicat și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben pentru următoarele zile.
LA MULȚI ANI! Medicul Leon Dănăilă împlinește astăzi 89 de ani: Sunt profund credincios și în asta se află puterea mea de concentrare - FOTO
Le spune confraților mai tineri: Neurochirurgul când intră în creier trebuie să o facă "de mână" cu Dumnezeu. Și nu sunt cuvinte goale, pentru că Leon Dănăilă știe că în clipa în care omul devine neputincios o forță mai mare îi vine în ajutor.
Tinerii liberali și-au ales un nou președinte în locul unui cunoscut om de afaceri – LISTA completă - GALERIE FOTO
Tineretul Național Liberal (TNL) și-a ales structura de conducere pentru următorii patru ani.
Grădinița de vară, vizitată de polițiștii botoșăneni - FOTO
Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoarea la nivelul instituțiilor de învățământ unde funcționează grădinița de vară.
Evaluarea Națională: Zeci de note micșorate după contestații – SITUAȚIA transmisă de Inspectoratul Școlar
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a transmis situația rezultatelor finale la Evaluarea Națională.
Femei antreprenoare și tineri fermieri, în vizită la prefectul Sorin Cornilă – GALERIE FOTO
Vizita a fost organizată de către Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În bazele noastre de date pe care le gestionăm apare un UAT care nu generează deșeuri, nu generează. Deci, operatorul care acționează pe zonă spune că zero. Este vorba despre comuna Concești. E singura comună care nu ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9461 lei
USD
Dolarul SUA
4.7286 lei
CHF
Francul elveţian
4.9311 lei
GBP
Lira sterlină
5.7088 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4869 lei
XAU
Gramul de aur
273.0029 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2398 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2198 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6612 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1999 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6650 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.2 o C
Dorohoi
20.6 o C
Bucecea
21.8 o C
Darabani
20.1 o C
Saveni
21.0 o C
Ştefăneşti
18.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.