Ştiri
Acuzații DNA: Șpăgi de la 100 de lei la 100 de euro la Poliția Rutieră, procese verbale și declarații de martori falsificate de un ofițer

Procurorii DNA au precizat, în urma perchezițiilor care au avut loc miercuri la sediul Serviciului Rutier Botoșani, dar și la domiciliile polițiștilor vizați de anchetă, că există date și probe în cauza menționată.

Astfel, potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițiști în cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier (inclusiv ofițerul de poliție), în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.

 

”Într-un context asemănător, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, inculpatul Iacob Florin Eduard, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect „punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, deschis față de inculpatul persoană fizică, reținut în prezenta cauză”,

arată procurorii DNA

 

Prin aceste demersuri, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată.

 

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

 

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

loading...
Un ofițer și nouă agenți de la Poliția Rutieră, reținuți de DNA: de la luare de mită la uz de fals
Comisar din Poliția Rutieră reținut după descinderi, a fost adus de la mii de kilometri pentru a fi anchetat

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Sumarul zilei: Concurență pentru șefia DSVSA, incendii, noi îmbolnăviri și medic decorat de președintele Iohannis
La ceas de seară, Botoșăneanul vă prezintă principalele sțiri ale zilei de 30 noiembrie 2021.
Medicul șef al Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului „Mavromati” decorat de președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
Ziua Națională a României sărbătorită în avans de mai mulți elevi botoșăneni – VIDEO
Elevii de la mai multe școli au marcat Ziua Națională a României.  
Școala din Botoșani nerenovată de 60 de ani, elev: Tavanul aproape cade
Unitatea de învățământ ar putea fi modernizată, iar visul elevilor să devină realitate.
Fost jurnalist botoșănean: După cea de-a doua doză am făcut necroză de cap femural la ambele picioare - ACUZAȚII către Arafat
Fostul jurnalist susține că a rămas cu grave probleme de sănătate după cea de-a doua doză, iar investigațiile medicale l-au costat deja până acum câteva mii de euro.
Noi îmbolnăviri la Botoșani în ultimele ore, au decedat încă trei persoane – SITUAȚIA zilei
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația îmbolnăvirilor din ultimele ore.
Cum să îți alegi bluze elegante în care să arăți bine?
(P) Alegerea pieselor vestimentare potrivite este extrem de importantă, deoarece și acest aspect te va face să arăți bine, nu numai modul în care arată articolele vestimentare în sine. Mai ales când este vorba despre articole potrivite pentru ținute elegante, alegerea acestora trebuie să se facă ținând seama de aspecte bine definite, de la morfologia corpului la modul de asortare a acestora la ținute complete. Iată cum poți alege bluzele în care să arăți bine chiar și la ocaziile speciale.
Elevi din Botoșani premiați la Paris după câștigarea unui concurs: CUM au promovat județul - VIDEO
Şase elevi din Botoşani au câştigat marele premiu la categoria film a concursului internaţional organizat de Societatea de Geografie şi Academia de Ştiinţe Morale şi Politică din Paris. Ei vor participa la festivitatea de premiere de la Sorbona.
Două case cuprinse de flăcări, unul dintre proprietari a fost rănit – FOTOGALERIE
A primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Loading...
Vânt, ploi și ninsori: AVERTIZARE meteo emisă de meteorologi
Anunț de ultimă oră de la meteorologi.
Val de angajări la stat, de la consilier la muncitor – LISTA
Mai multe posturi sunt disponibile la instituțiile din Botoșani.
FC Botoșani, atacuri pe toate planurile pentru banii pe Moruțan: Încă o plângere împotriva FCSB
Telenovela transferului lui Moruțan continuă cu noi plângeri din partea FC Botoșani. 
TOPUL celor mai bogați afaceriști în 2021: „Frații Dedeman”, din nou pe podium
În total, 39 de români au o avere de peste 500 de milioane de lei, care însumează venituri cumulate de peste 80 de miliarde de lei, cu 32 de miliarde mai mult decât în anul anterior.
La mulți ani sărbătoriților zilei! Îl cinstim astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, părintele spiritual al românilor
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în anul 1995 ca ziua de 30 noiembrie să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în anul 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României.
Loading...
Cum îți pregătești mașina pentru sezonul rece? Sfaturi de la specialiștii Darex Auto!
(P) Temperaturile au scăzut considerabil în ultima perioadă și continuă să scadă din ce în ce mai mult, ceea ce înseamnă că iarna își va intra pe deplin în drepturi. Din acest motiv, pentru ca prima zăpadă să nu te ia prin surprindere, este bine să îți pregătești mașina din timp, astfel încât să fii echipat în siguranță cu tot ce ai nevoie. Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le ai în vedere referitor la componentele esențiale ale mașinii tale, potrivit specialiștilor Darex Auto!
SUMARUL zilei: Cascadorie cu mașina la beție, razii în oraș, scumpiri de facturi și descoperire în Centrul Vechi
Deși bugetarii au fost liberi, începutul de săptămână a fost unul cu evenimente la Botoșani.
ANUNȚ de ultimă oră de la Prefectură! Ora pentru ceremonia de 1 Decembrie a fost schimbată
În primă fază activitățile programate în Centrul Istoric al municipiului au fost anunțate pentru ora 10:00.
Autoturism cu geamurile aburite și parcat în Centrul Vechi verificat de jandarmi – SURPRIZA din interior
Un autoturism cu geamurile aburite, parcat în zona Centrului Vechi din municipiul Botoșani, în apropierea Bisericii Uspenia, a atras sâmbătă noapte atenția unui echipaj de jandarmerie, care a procedat la legitimarea persoanelor aflate în interiorul acestuia.
Cum să asortezi pantalonii de jogger de damă în această toamnă - 5 sfaturi despre modă
(P) Piesele vestimentare pe care le alegi în primul rând pentru confortul pe care îl oferă nu trebuie pur și simplu aruncate pe tine așa cum îți vin la mână pentru a arăta bine cu adevărat. Poate fi vorba despre modul de asortare a articolelor vestimentare, despre modul în care le porți și ținutele la care le asortezi, însă ceea ce este important este chiar acest lucru: piesele vestimentare confortabile au un avantaj în fața celorlalte, dar trebuie să știi cum să le porți.
Am depășit valul patru! Mai puțin de zece cazuri înregistrate în tot județul Botoșani
Situația epidemiologică la nivelul județului Botoșani s-a stabilizat la acest început de săptămână, ceea ce înseamnă că valul patru s-a stins, nu însă înainte de a lua sute de vieți din rândul pacienților botoșăneni.
Balan era tata lor.....ardea tot
4 iunie 2021, 12:19
Asa-i cand pui lupul paznic la stana!
3 iunie 2021, 13:01
Sondaj
Sunteți de acord cu accesarea de către Primăria Botoșani a unui credit de 13 milioane de euro pentru cofinanțarea proiectului european privind refacerea căii de rulare și cumpărarea unor tramvaie noi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”S-a cântat Simfonie de Sibelius cu trei violoncele, simfonie de Ceaikovski... Simfoniile acestea nu așa au fost scrise. Dacă ar fi trăit Ceaikovski pe vremurile noastre ar fi dat în judecată instituția! De aici trebuie plecat acum ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
4.3853 lei
CHF
Francul elveţian
4.7366 lei
GBP
Lira sterlină
5.8544 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8663 lei
XAU
Gramul de aur
253.3079 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2474 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3432 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1350 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4429 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1925 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.4 o C
Dorohoi
0.1 o C
Bucecea
0.8 o C
Darabani
-0.3 o C
Saveni
1.2 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.