Președintele Consiliului Județean Botoșani organizează vineri, de la ora 14:00, o conferință de presă în sala Nicolae Iorga a Palatului Administreativ. Doina Federovici a convocat întrunirea urmă cu mai puțin de două ore.
Noua conducătoare a CJ a anunțat în urmă cu câteva minute adjudecarea lucrărilor la drumul strategic pentru o valoare de 395,5 milioane de lei.
”A fost o muncă titanică”, a spus Doina Federovici, care este însoțită de vicepreședintele Dorin Birta și de directorii din CJ implicați în obținerea fondurilor și procedura de achiziție.
Lucrările ar urma să se întindă pe perioada a 24 de luni, din momentul semnării contractului, lucru care ar urma să aibă loc după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor.
Licitația a fost organizată pe trei loturi, toate fiind câștigate de o asociere condusă de SC Conrec SA și din care mai fac parte o firmă din Timișoara și una din Spania.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: Consilierii locali au stabilit nivelul taxelor și impozitelor pe anul viitor
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024