Ştiri
ANCHETĂ DNA: Actrița din Botoșani cu pile înalte pentru care s-a inventat post nou la stat - FOTO

Actrița a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, Tribunalul urmând să se pronunțe în cauză pe 29 septembrie.

O adevărată mașinărie de ”pile, relații și intervenții” a fost pusă în mișcare doar pentru ca actrița născută în Botoșani să câștige funcția de șef serviciu artistic în cadrul Școlii Populare de Arte ”Titel Popovici” din Iași.

 

Conest SA, firma de construcții la care actualul primar Mihai Chirica a fost angajat, a obținut în ultimii ani contracte de aproape 100 milioane euro cu Primăria Iași, scrie presa locală. Societatea a câștigat printre cele mai valoroase contracte de modernizare a infrastructurii încheiate de Primăria Iași, aceeași presă locală susținând că patronul ar fi un bun prieten cu edilul din Iași.

 

Ancheta privind modul în care s-au făcut angajările la Școala de Arte, aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Iași, avea să-i aducă al doilea dosar penal lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, ulterior președinte al CJ Iași.

 

 

Jocurile de culise pentru ca tânăra actriță să devină șef

 

Actrița Andreea Popovici, despre care presa scrie că este iubita lui Viorel Cozma, patronul societății de construcții Conest, a absolvit în anul 2016 Universitatea de Arte din Iași – Facultatea de Teatru și a lucrat până în 2018 în cadrul Teatrului din Botoșani, unde fusese angajată ca actor debutant.

 

Inițial tânăra a încercat să ajungă la Școala Populară de Arte din Iași prin transfer, dar demersul nu a reușit, prin urmare s-a declanșat mașinăria de ”pile și relații” doar pentru ca actrița să reușească ce și-a propus.

 

Mai întâi a fost votat prin hotărâre de consiliu județean înființarea postului de șef serviciu artistic, job cu dedicație. Ulterior a fost dat un prim anunț prin care instituția anunța că scoate la concurs funcția dorită de tânăra actriță, doar că acest prim anunț de angajare nu era însoțit și de bibliografie și nici de calendarul examenelor. Ulterior a fost postat un al doilea anunț de data aceasta cu toate informațiile necesare unui candidat.

 

De organizarea examenului s-a ocupat Nina Elena Zugravu, care a avut calitatea de secretar al comisiei de concurs pentru ocuparea postului de șef serviciu artistic în cadrul Școlii Populare de Arte din Iași.

 

Zugravu i-a oferit actriței Andreea Popovici cele trei variante de subiecte propuse de comisia de examen, dar a conceput special și condițiile de participare la concurs pentru candidați. Zugravu a mărturisit că a făcut aceste lucruri la solicitarea directorului școlii, Vlad Babă.

 

 

Actrița și-a recunoscut fapta

 

Andreea Elena Popovici a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, Tribunalul Iași urmând să se pronunțe în cauză pe 29 septembrie.

 

Pe de altă parte, ancheta privind angajările ”cu cântec” de la Școala de Arte din Iași l-a trimis în fața instanței de judecată pentru infracțiuni de corupție și pe Costel Alexe, fostul ministrul al Mediului și președinte al Consiliului Județean Iași.

 

Citește materialul integral pe ziare.com…

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Actriță din Botoșani în mijlocul unui scandal fără precedent la Iași, cu nume grele din administraţie şi din mediul de afaceri

 

Nenorocire pentru o mamă și trei copii: Casa în care stăteau cu chirie a luat foc – FOTOGALERIE
O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu.
Lucrări pe o stradă cu probleme, primarul: Vom avea covor asfaltic pe toată lungimea
Anunțul a fost făcut astăzi, 2 decembrie 2022, de către primarul Cosmin Andrei.
Becali își bate joc de antrenor după noua victorie cu Botoșaniul: Pentru ce îl întrebați cine face echipa? Nu știți?
Gigi Becali, patronul echipei FCSB, l-a umilit pe Leo Strizu, noul antrenor principal al roș-albaștrilor, după meciul cu FC Botoșani.
Amendă de 10.000 de lei dată de Garda de Mediu în urma unei reclamații – FOTOGALERIE
Comisarii au stabilit și măsuri în vederea remedierii neregulilor găsite.
Un botoșănean care și-a înjunghiat fratele la beție ajunge la Tribunal
După conflict, bărbatul rănit a avut nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale.
Șapte noi rute vor fi lansate, două dintre ele de pe Aeroportul Iași - DESTINAȚIA
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul în acest sens.
Un tânăr mort de beat și FĂRĂ permis s-a izbit cu mașina într-un cap de pod
Polițiștii au întocmit dosar penal.
POVESTEA botoșănencei plecată de 18 ani în Italia, de la ospătăriță la deschiderea unui magazin - laborator: FOTOGALERIE
Nicoleta Sandu are 41 de ani și de 18 trăiește la Gravina di Puglia, în apropiere de orașul Bari.
Se pregătește acordarea unor noi vouchere: CINE sunt beneficiarii
Potrivit unei propuneri legislative înregistrată la Senat, se are în vedere acordarea de noi vouchere pentru români.
Angajări la o instituție din Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 15 decembrie 2022.
Iftime, mulțumit după înfrângerea cu FCSB: E prima dată în campionatul ăsta când am jucat fotbal
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, se arată mulțumit de jocul echipei pe care o conduce, în ciuda înfrângerii suferite pe teren propriu, scor 2-3, în fața celor de la FCSB, într-o restanță din etapa a șasea din Superliga.
Drapel de 104 metri purtat într-o comună din Botoșani, elevi și profesori împreună de 1 decembrie – FOTOGALERIE
De 1 decembrie elevii și profesorii dintr-o comună au plecat în marș prin comună.
ALERTĂ meteo: Botoșaniul sub COD GALBEN în următoarele ore
Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
FC Botoșani pierde pe Municipal după un meci spectacol cu cinci goluri marcate – VIDEO
Gruparea locală de fotbal a jucat seara aceasta cu FCSB restanța care ar fi trebuit să se joace în vară.Pe Stadionul Municipal spectactorii care s-au încumetat să înfrunte frigul au avut parte de un meci cu multe goluri în urma căruia, din păcate pentru moldoveni, cele trei puncte s-au dus la FCSB.
1 Decembrie 2022: Ziua Națională a României marcată și la Botoșani – VIDEO sumarul zilei
Ziua de astăzi a fost marcată de evenimentele specifice organizate de 1 Decembrie când este sărbătoare națională. Iată ce s-a întâmplat la Botoșani:
Anca Farm a deschis cea mai mare farmacie din Botoșani: Tombolă, spațiu de joacă și peste 400 de produse din propriul laborator – VIDEO & GALERIE FOTO
(P) Ziua Națională a României a fost marcată în mod aparte de compania ”Anca Farm”. Pe 1 Decembrie românii își sărbătoresc țara, iar cunoscuta firmă botoșăneană împlinește 22 de ani de activitate.
Îl cinstim astăzi pe botoșăneanul despre care Fănuș Neagu a spus: ”Eu sunt fericit pentru că el există” / A pictat biserica în care a fost botezat Eminescu
A plecat la cele veșnice într-o zi de 1 decembrie, după o viață dedicată artei și artiștilor. A pictat, la Botoșani, biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu, dar și alte 51 de alte biserici din întreaga țară.
Teribilist la 23 de ani: Nu are permis, dar a plecat la plimbare cu mașina
Polițiștii au dat de el pe un drum comunal.
A început minivacanța cu un chef pe cinste, apoi a urcat la volan
1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat avea bărbatul de 62 de ani oprit în trafic de polițiști.
Oprit pe o stradă din municipiu, după ce a fost pârât că nu are permis de conducere
Botoșăneanul de 29 de ani s-a ales cu dosar penal.
Si ce serviciu a prestat... Mai nesimtitilor, mai bine ati cere infiintarea bordelurilor! Dar daca vine dna si acolo?
29 septembrie 2022, 17:16
DNA se ocupa de nimicuri. La noi se fura din greu din fonduri europene sau fonduri publice. Vamile, CNAIR, ANAF, MDRAP, MT, CNI, MF, Consilii Judetene, primarii sunt institutii sufocate de coruptie. Iar ei se ocupa de o fata care si-a cautat un serviciu la Iasi.
28 septembrie 2022, 20:52
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.4 o C
Dorohoi
0.7 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
0.7 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.