Ştiri
Achiței demontează manevra cu demisia parlamentarilor PSD în ultima zi: Tovarășii nu vor pierde practic nicio fărâmă din pensiile speciale

Deputatul Cristian Achiței susține că anunțul făcut de omologul de la PSD, Marius Budăi, privind depunerea demisiei în ultima zi de mandat pentru a NU beneficia de pensie specială, este un exercițiu de imagine și atât.

În realitate, potrivit liberalului, parlamentarii care recurg la un astfel de gest nu pierd vreun leu.

 

”Cacealmaua lui Budăi și a celorlalți parlamentari pesediști este de-a dreptul ridicolă. Dându-și demisiile în ultima zi de mandat, tovarășii nu vor pierde practic nicio fărâmă din pensiile speciale pe care PSD-ul le-a acordat prin lege parlamentarilor”,


Cristian Achiței, candidat PNL la Senat.


”Tovarășul Budăi depășește orice culme a ipocriziei”


Acesta reclamă într-o postare pe Facebook și demagogia fostului ministru al Muncii, care ar fi vrut ca Executivul Orban să emită o ordonanță de urgență pentru desființarea pensiilor speciale, știut fiind faptul că PSD deține majoritatea în Parlament și a întors mai multe acte normative ale actualului Guvern.


”Tovarășul Budăi depășește orice culme a ipocriziei atunci când întreabă, în comunicatul de presă cu care a inundat mass-media botoșăneană, de ce guvernul PNL nu a emis o ordonanță de urgență pentru a supraimpozita pensiile speciale. Foarte simplu, tovarășe ex-ministru: pentru că voi, pesediștii, încă formați o majoritate toxică în Parlamentul României și ați fi blocat o astfel de ordonanță. Mai simplu ar fi să te întrebi de ce nu ați dat voi, miniștrii penibilului guvern Viorica Dăncilă, o ordonanță de urgență pentru a elimina pensiile speciale”,


Cristian Achiței, candidat PNL la Senat.

 

”Sunteți aceiași demagogi dintotdeauna”


În opinia deputatului liberal, stratagema electorală a fostului ministru al Muncii și a colegilor săi de partid nu îi va înșela pe botoșăneni.


”Tovarăși pesediști, orice ar mai inventa acum, pe ultima sută de metri, propagandiștii voștri, tot nu veți mai reuși să mai păcăliți pe nimeni. Sunteți aceiași demagogi dintotdeauna, incapabili să faceți ceva din ceea ce promiteți și, ca atare, pe 6 decembrie veți fi trimiși acolo unde vă este locul, adică în opoziție!”,


Cristian Achiței, candidat PNL la Senat.


Parlamentarul liberal adaugă totodată despre ”tovarășul Budăi” că este cel care ”i-a lăsat pe bătrânii botoșăneni cu cele mai mici pensii din țară”.

 

loading...
Achiței, replică acidă: Botoșăneanul Budăi, ”specialistul” care a studiat economie de la mare, chiar foarte mare distanță, la privata Spiru Haret
Achiței, contraatac furibund: Culmea demagogiei populiste este atinsă în comunicatul mult iubitei și stimatei tovarășe din fruntea partidului roșu

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Aproape 150 de botoșăneni amendați pentru că nu purtau mască
Sancțiuni de 28.000 de lei au fost aplicate în weekend pentru limitarea efectelor pandemiei
Bețiv cu tupeu în trafic: CE a făcut când a fost prins beat la volan
Polițiștii continuă cercetările.
A data iama în ograda unui om, polițiștii botoșăneni au dibuit hoțul
Prejudiciul a fost recuperat parțial, fiind restituit persoanei vătămate.
Și-a lăsat iubita de 17 ani să conducă mașina, amândoi s-au ales cu dosare penale
Mașina i-a fost încredințată minorei de un tânăr de 18 ani.
ALERTĂ: Meteorologii anunță trei zile cu ninsori și deosebit de reci
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți dimineață o alertă meteo valabilă până joi, la ora 10.00.
CAPTURĂ importantă la frontiera botoșăneană, contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit - VIDEO
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei.
Din trecutul istoric al fostelor județe Botoșani și Dorohoi, la Muzeul de Istorie
Vernisajul are loc în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani.
ACCIDENT în municipiul Botoșani, victima traversa regulamentar
Femeia rănită a fost transportată la spital.
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești, parteneriat cultural cu Ambasada României la Berlin
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” au aderat, la invitația Excelenței Sale, Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, la Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România.
Loading...
ASTĂZI: Ziua deţinuţilor politici anticomunişti, CÂȚI oameni au murit torturați în închisoarea de la Botoșani
Jertfa acestor oameni, lupta dusă de cei care încă trăiesc, pare uneori atât de neimportantă pentru cei care au astăzi vârsta la care alții, în urmă cu decenii, intrau deja în temnițele comuniste. 
Pățania unei femei chiar de Ziua Mamei: A fost nevoie de intervenția pompierilor
O clipă de neatenție s-a transformat, pentru o mămică din Dorohoi, în panică, atunci când și-a dat seama că nu mai poate intra în apartamentul în care se afla, singură, fetița ei de patru ani.
O botoșăneancă adoptată la 13 ani în Italia își caută părinții și frații: Am fost internată la casa de copii
Carmen trăiește în Italia și își caută familia biologică.
Pacienţii pot muri cu zile pe şoselele din Botoșani: Infrastructura face diferenţa între viaţă şi moarte
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Botoşani au tras un semnal de alarmă şi spun că, din cauza drumurilor proaste, există riscul să le moară pacienţii în maşinile de intervenţie.
Un celebru artist botoșănean a anunțat în mijlocul concertului că devine tată
Spectacolul organizat duminică de impresarul Liviu Sorinel la Rapsodia City Center și dedicat femeii a fost unul plin de momente emoționante.
Loading...
Aproape 700 de locuri de muncă disponibile la Botoșani – LISTA
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 8 martie 2021.
Ani dedicați îngrijirii copiilor! Șapte mame de profesie sărbătorite la Botoșani cu diplome și flori – GALERIE FOTO
De Ziua Internațională a Femeii, șapte mame de profesie au fost sărbătorite la  sediul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC).
Există la Botoșani! Elevii de liceu care cer școală online și NU vor prezența fizică la școală
În vremuri în care educația online este tot mai contestată, există și elevi care preferă totuși această variantă, în detrimentul prezenței fizice la școală.
Sabie medievală găsită la Stâncești: Sperăm să fie o descoperire epocală
Arma a fost pusă la dispoziţia autorităţilor, urmând a fi expertizată pentru se vedea dacă are valoare istorică.
Doar 18 cazuri noi la Botoșani în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Cinci botoșăneni ”culeși” de jandarmi în miez de noapte
Misiunile executate de jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute s-au concretizat în aplicarea a nu mai puțin de 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei.
Ce a demontat? Legea da, dar nu Achiței. Dupa ce tot internetul a demontat, a demontat și Achiței. El să demonteze că nu și-o angajat femeia pe pile la Locativa, să demonteze contractele cu statul.
25 noiembrie 2020, 19:41
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Ce siguranță au acești copii de 15 – 16 ani maximum pe traseu, de la școală până acasă, ei termină orele la 19:00, respectiv 20:00. Când ajung acasă, când se odihnesc, când învață? Plus siguranța deplasării, de la ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8838 lei
USD
Dolarul SUA
4.1118 lei
CHF
Francul elveţian
4.4060 lei
GBP
Lira sterlină
5.6917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7890 lei
XAU
Gramul de aur
223.8171 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3297 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1502 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2419 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.4 o C
Dorohoi
1.8 o C
Bucecea
1.1 o C
Darabani
1.4 o C
Saveni
1.4 o C
Ştefăneşti
5.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.