Numirile pe posturile de directori de școală vor fi făcute între 20-22 decembrie 2021, potrivit noii propuneri de calendar anunțate de ministrul Educației.
Sorin Cîmpeanu a spus că proba scrisă de la concursul de ocupare a posturilor de management în instituțiile de învățământ ar putea avea loc vineri, pe 15 octombrie.
„Concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori vă asigur că va privilegia un singur lucru: competența. Toate lucrurile au fost gândite în sensul acesta (…) Avem în vedere un calendar care să prevadă demararea concursului după 14 septembrie, imediat după începerea școlii, pe 13 septembrie, să aibă o probă scrisă în 15 octombrie, după care să se deruleze probele de interviu astfel încât să avem numirile făcute între 20-22 decembrie, cu începere din semestrul II al anului școlar 2021-2022, în data de 10 ianuarie”, a declarat la Antena 3 Sorin Cîmpeanu.
Potrivit Edupedu.ro, cel târziu pe 31 august 2021 vor expira toate mandatele obținute prin concursurile din anii trecuți, dar și numirile făcute pe 9 ianuarie anul curent. După această dată inspectorii școlari, care sunt numiți politic, vor delega directori interimari pentru a conduce școlile în perioada semestrului I din anul școlar următor, având sarcina inclusiv de a realiza concursul de angajare pentru noii directori.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime și Becali, o nouă afacere după ce pleacă Florinel Coman: Poate juca la FCSB oricând
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024