Știrea zilei
MANELE la September Fest și un duel care a creat gelozie în public – CE s-a întâmplat după scenă – GALERIE FOTO & VIDEO

Ziua de vineri a actualei ediții September Fest organizată la Botoșani a strâns botoșăneni în Centrul Istoric și nu prea.

Estimările forțelor de ordine au arătat că aproximativ 3.000 de persoane au ales să petreacă de Ziua Sfintei Maria, alături de artiștii invtați la September Fest.

 

Dacă la capitolul public, Botoșani n-a prea excelat, pe scenă spectacolul oferit a fost extrem de diversificat, de la bancurile Laurei Lavric la senzualitatea Giuliei de la DJ Project.

 

Cel mai lung moment a părut totuși să fie cel al lui Adrian Enache care și-a spus ”one man show” și care chiar a făcut show. A jonglat cu stilurile de muzică și a trecut de la pop –latino la o manea de-a lui Vali Vijelie.

 

Remixată, evident. Dar care tot la fel de evident, a electrizat publicul.

 

Un alt moment care a fost ”delicios” cumva s-a petrecut aproape de finalul prestației lui ”Elvis Presley” de România când pe scenă a urcat botoșăneanul nostru de Eurovision, Ovi Cernăuțeanu.

 

Cei doi au interpretat o piesă, Ovi aproape de public, Adrian Enache de pe scenă. Puțin a lipsit ca artistul cu origini botoșănene să nu fie apostrofat de un tânăr citadin, puțin aghesmuit, după ce i-a atins iubita, aflată în primul rând.

 

Odată terminat concertul lui Adrian Enache care i-a pronunțat numele primarului Cătălin Flutur în trei rânduri la microfon, a urmat și întâlnirea cu vechiul său amic, în spatele scenei.

 

Adrian Enache și Cătălin Flutur s-au îmbrățișat cu căldură și au rămas în discuții până la terminarea concertului celor de la DJ Project, inclusiv.

 

”Până la urmă mă bucur că am găsit și posibilitatea și le mulțumesc și celor care s-au ocupat, pentru că este o reușită. Botoșănenii, ca de fiecare dată, au nevoie de așa ceva. Sperăm ca zilele viitoare, dacă vremea ține cu noi și înțeleg că vremea ține cu noi, așteptăm mai mulți botoșăneni în piață, este făcut pentru ei până la urmă”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Ziua de sâmbătă aduce pentru botoșăneni prestațiile lui Randu, Ovi Cernăuțeanu și a Ioanei Ignat.

loading...
Adrian Enache, intrare spectaculoasă pe scenă cu puțină campanie pentru… primar – FOTO&VIDEO
Laura Lavric răscolită de amintiri, face spectacol pe scena September Fest : FOTO&VIDEO
ACUM: Centrul Vechi cam…pustiu! September Fest începe cu copii pe scenă și Laura în stand-by: FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Blestemul pământului: Soțul cu furca, soția cu ranga și-au bătut vecinul și l-au lăsat lat

Într-o comună din Botoșani armonia între unii vecini nu există.

Iftime, în pragul unei pierderi de 1,4 milioane în câteva minute, în business-ul său de suflet: Sunt disperat, n-am nici un motiv să mai merg mai departe

1,4 milioane de lei sau, dacă vreți, 14 miliarde de lei vechi, se pot pierde sau câștiga în doar câteva zeci de minute, care sunt cele mai importante din ultimii cinci ani pentru FC Botoșani.

Un fost PSD-ist de frunte, venit pentru afacerile fetei, a declanșat bomba: GREVĂ FISCALĂ a patronilor din Botoșani

Una dintre cele mai năstrușnice idei lansate la întâlnirea cu oamenii de afaceri care a avut loc miercuri la Hotel Rapsodia vine din partea unui fost consilier local PSD.

Consultații medicale în hotel, botoșăneni cu metale grele în corp „vindecați” cu… oale

Seria înșelătoriilor ajunge la un nivel iar ingeniozitatea în a găsi tot felul de metode pare să nu aibă limite. Ce e mai frapant este perseverența cu care acești oameni care caută să obțină câștiguri din naivitatea mai ales a pensionarilor și revin iar și iar cu alte „povești”.

Hai cu Cornișa! S-a cerut insolvența singurului aqua park din Moldova după jumătate de vară și jumătate de iarnă

Inaugurat în vara anului trecut, singurul aqua park din Moldova se află deja în pragul insolvenței. Ironia sorții, aceasta ar putea veni de pe... litoral.

Liderii unui partid s-au întâlnit cu șefii de la București la restaurant fiindcă au sediul sechestrat din cauza datoriilor

Dificultățile financiare pe care le traversează una dintre organizațiile județene de partid care a fost părăsită de o bună parte a foștilor lideri au provocat o situație mai ciudată.

MEMORABIL: Plombări pe lapoviță în strada Primăverii: Dacă undeva sare, mă duc și îl mănânc - VIDEO & GALERIE FOTO

Scene memorabile de treabă... capitalistă au putut fi văzute joi pe a doua mare stradă a municipiului Botoșani. În jurul orei 11:00 o echipă de muncitori de la SC Conrec SA plomba gropile din strada Primăverii.

A înnebunit lumea??? Noi creșteri salariale la CJ: peste 12.000 de lei un director, mai mult de 10.000 un șef serviciu, 4.000 un șofer - DOCUMENT

Consilierii județeni se întrunesc astăzi în ședință extraordinară pentru a dezbate bugetul pe 2018 și totodată noile salarii. Iar dacă anul trecut vi s-a părut exagerat ca un director din aparatul propriu să fie remunerat cu circa 9.000 de lei, iar un șofer cu 3.000 de lei, aflați că aceste sume cam sunt de domeniul trecutului.

Jale la o unitate de elită: Tot ”colectivul” compus dintr-o directoare şi trei angajaţi cu jumătate de normă

Anii în care o mulţime de botoşăneni îşi doreau să lucreze în acest loc au trecut de mult. Mai ales de când Oficiul Registrului Comerţului a trecut sub oblăduirea Tribunalului Botoşani.

loading...
DOCUMENT EXPLOZIV: Ce fac consilierii municipali într-o zi liberă!? Pun la cale în mare grabă destituirea unui director

Unii aleșii de la municipiu sunt atât de preocupați de soarta societăților la care Consiliul Local este unic acționar încât muncesc și în zi liberă. Mai exact, pe 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor Române.

Risc de explozii în Botoșani!! Aproape jumătate de oraș în ȘANTIER din primăvară

Ceea ce s-a întâmplat la blocul din strada Primăverii unde zeci de botoșăneni au rămas sinistrați mai bine de jumătate de an din cauza unei explozii, poate fi o lecție pentru noi toți, fie că vorbim de autoritatea publică, mediu privat sau cetățeni.

Un angajat de la Nova Apaserv a dat de bucluc: lovituri, amenințări, pulover rupt - A trebuit efectiv să învăț să merg din nou

O vizită la locul de muncă al concubinei sale i-a adus numai nenorociri unui angajat al societății Nova Apaserv.

Se năruieşte visul metropolitan al Botoşanilor, prima localitate care a părăsit zona: Nu am beneficiat până la această dată de nici un proiect de dezvoltare

Ameninţările făcute în mai multe rânduri de unii primari din Zona Metropolitană Botoşani (ZMBT) că vor părăsi această structură au început să fie puse în practică.

Un șofer băut a făcut dezastru în centrul orașului cu un Ford: s-a răsturnat, trei mașini distruse în câteva clipe - FOTOGALERIE

Consumul de băuturi alcoolice combinat cu șofatul și-a dovedit din nou consecințele nefericite. A cunoscut-o pe propria piele un conducător auto chiar în zona zero a municipiului Botoșani.

loading...
Una dintre clădirile mari ale orașului va fi DEMOLATĂ – Se construiește un Lidl uriaș cu spații verzi și locuri de parcare – FOTOGALERIE

Municipiul Botoșani începe să facă din ce în ce mai mulți pași în ceea ce privește investițiile private imobiliare. Primăria înregistrează tot mai multe solicitări pentru construirea de locuințe în diferite zone ale orașului. Și centre comerciale.

EXPLOZIV: Polițiștii suspectați că și-au aranjat propriile alegeri, o femeie subcomisar cere anularea în instanță a scrutinului

Poliţiştii botoşăneni şi-au ales săptămâna trecută noul lider, însă ocupantul final al funcţiei de preşedinte judeţean al Corpului Naţional al Poliţiştilor (CNP) va fi stabilit în instanţă. Şi aceasta pentru că, mai mult sau mai puţin plastic spus, unii oameni ai legii par să aibă unele probleme cu… legea.

ATENȚIE! Anunțul anului pentru liniștea străzilor din Botoșani în 2018: În sex, în război şi în alte nenorociri nu sunt reguli

Disputele pe seama informării prezentate la începutul săptămânii de Inspectoratul de Poliţie Judeţean în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) au generat şi momente amuzante.

Scandalul de la Urban Serv: Sporuri plătite contabilului pentru deszăpezire peste program, Iveco second-hand cumpărat ca nou, maşini de 1,8 milioane luate printr-un SRL din Bucureşti

Dacă înaintea şedinţei consiliului de administraţie a refuzat să facă declaraţii pe seama propunerii de destituire a directorului general, la finalul întrunirii de joi a CA, adjunctul de la SC Urban Serv SA şi-a explicat solicitarea.

Cutremur la Urban Serv: CA-ul convocat pentru demiterea lui Drelciuc

Şedinţă explozivă de consiliu de administraţie, astăzi, la societatea de salubrizare a oraşului. Primul punct pe ordinea de zi îl reprezintă demiterea actualului director general.

kurtmann.ro%20
Botoșănean mort după un accident rutier grav în Ucraina, familia NU l-a mai adus acasă

Drame mai mici sau mai mari au loc periodic în familiile botoșănene și sunt cunoscute mai mult sau mai puțin de publicul larg. Și pare-se că nenorocirile îi lovesc mai ales pe oamenii săraci.

Cosmin Andrei ia suturi in cor sa organizeze, Flutur doar vine si baga capul in poza. AHahahahaha
9 septembrie 2017, 12:49
Manele,flanele,crime si parastasuri....asta da ...mai putina cultura , mai mult circ si propaganda electorala plus ,,sifonare,, de bani.
9 septembrie 2017, 09:57
Am senzatia ca aceste festivaluri sunt cheltuieli inutile facute pentru distractia cetatenilor care locuiesc in centrul vechi.
9 septembrie 2017, 09:13
iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Trebuie făcut sens unic pe strada Pacea?
Da
Nu
Nu sunt șofer
Declaraţia zilei
"Cea mai mare deziluzie este Moruțan. Am văzut aseară un TGV vs un tractor stricat, mă refer la Ianis vs Olimpiu. Oriunde ar juca, nu are dreptul să se comporte așa, la cât s-a vorbit despre el. Are 18 ani, are mașină frumoasă și ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6606 lei
USD
Dolarul SUA
3.7828 lei
CHF
Francul elveţian
4.0372 lei
GBP
Lira sterlină
5.2734 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5192 lei
XAU
Gramul de aur
161.5578 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2269 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4934 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9707 lei
CAD
Dolarul Canadian
2.9874 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6259 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3 o C
Dorohoi
-3 o C
Bucecea
-3 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-3 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.