Știrea zilei
Criză de 0 lei şi 0 bani la Botoşani - povestea banilor adunaţi de Fisc în numele crizei
Pe site-ul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani, la secţia Trezoreria, este o informare de presă cu privire la un cont destinat donaţiilor pentru diminuarea efectelor crizei economice care datează din 22 iunie 2010 şi are la activ peste 300 de vizualizări. Practic, cetăţenii sunt invitaţi de către stat să ofere din puţinul lor o parte pentru a ajuta România să iasă din criză. Până în prezent nici un botoşănean nu a depus nici măcar un leu în acest cont.

Contul este administrat de Trezoreria Naţională şi are caracter transparent. Adică rămâne la latitudinea fiecăruia dacă acceptă sau nu să îi fie făcută publică identitatea după ce a donat bani pentru salvarea României din criză. Însă se pare că până acum nu a fost necesar ca vreun botoşănean să îşi pună problema aceasta. „Nu avem nici un sold pe anul acesta, nimic, zero şi nici pe 2010. A fost voluntar. Cine a vrut a dat, cine nu, nu”, a spus Mihai Alexa, director Trezoreria Botoşani. Potrivit acestuia, contul va rămâne probabil deschis până la ieşirea din criză, lucru care nu se ştie când se va întâmpla. Ministerul Finanţelor Publice a deschis, prin Trezoreria Naţională, contul 20.37.01.02 „Venituri ale bugetului de stat - Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice”, unde numai persoanele fizice sunt invitate în continuare să depună bani.
Elsa ŞEICA
CITEŞTE ŞI:
 Humelnicu : Fără sacrificiile din 2010
 Criza financiară taie pofta sexuală a botoşănenilor-VEZI de ce
Medic acuzat de luare de mită și trafic de droguri de mare risc apărat de fost prim procuror, audieri maraton cu 15 martori denunțători
Imediat după declanșarea anchetelor care au dus la trimiterea în judecată, medicul Lorena Adriana Bîrleanu s-a și pensionat. A condus Centrul Militar Județean al Ministerului Afacerilor Interne de la Suceava. A fost cercetată inclusiv pentru faptul că și-a drogat propriii copii. Este judecată la Botoșani, iar apărătorul său legal este fostul prim-procuror, Cristian Popovici, actualmente avocat în Baroul Botoșani.
SURPRIZĂ DE PROPORȚII la IPJ: Fostul șef al Poliției Economice și împuternicit al inspectorului șef s-a pensionat subit
Începând cu data de 7 octombrie 2019, fostul comisar-șef Dumitru Aioanei are calitate de pensionar cu grad de colonel în rezervă.
Fata frumoasă din Botoșani, studentă la Strasbourg: Când am pășit prima dată în universitate mi-au dat lacrimile. Mi se pare că trăiesc un vis - GALERIE FOTO
A terminat liceul cu 10. Cântă, scrie, iubește portul popular și, între o olimpiadă națională și un spectacol de folclor, a știut mereu să așeze un zâmbet, o vorbă bună, o felie de bucurie pentru cei din jurul ei. A fost acceptată la 9 dintre cele 10 universități din Franța, la care a aplicat. Astăzi, Andreea este studentă la Universitatea din Strasbourg.
”Nababii” de la stat: leafă de 5.000 de euro pentru fiecare șef politic al CJ-ului
”Vă spun cu toată sinceritatea și toată responsabilitatea acest lucru: nu sunt atât de mulți, că 50% ar trebui dați afară, sub nicio formă”. Afirmația aparține ministrului Muncii, Marius Budăi, care a făcut referire la bugetari, arătând că aceștia se sacrifică la locul de muncă.
3.000 de lei costă un topor în cap la Botoșani! Criză în fața judecătorului
Conflictele în care sunt utilizate pe post de arme albe diverse obiecte agricole se petrec în mediul rural mai ales. Instanțele de judecată de la Botoșani sunt asediate de procese prin care se judecă omoruri, tentative de omor sau loviri și alte violențe. Șochează mai ales cruzimea de care dau dovadă cei implicați. Oameni de la țară cu mâini bătătorite și muncite și fețe arse de soare. Majoritatea semi-analfabeți.  
POVESTE ȘOCANTĂ: O botoșăneancă de 31 de ani a născut 10 copii! Primii trei făcuți cu un bărbat cu 56 de ani mai mare decât ea, restul cu… liniuțe
Povestea unei femei din Botoșani șochează. La 31 de ani, neșcolarizată probabil și cu un mod de gândire mai mult decât simplist, botoșăneanca a complicat viețile a 9 ființe: copiii ei.
Florin Țurcanu revine în politică! STRATEGIA cu care îi vrea pe Flutur primar și Achiței șef la Județ: Hai să încercăm, chiar nu știm să mai facem politică? FOTO& VIDEO
După patru ani de zile în care a avut cel mult o postare pe Facebook, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani se implică din nou în politică. O face împreună cu soția sa, fostul deputat Roxana Anușca Țurcanu, și cu o sumedenie dintre foștii colaboratori din cadrul PNL sau alți politicieni „dobândiți” din ALDE.
Un fost președinte de partid își vinde „averea” cu aproape 400.000 de euro – FOTOGALERIE
S-a detașat de viața publică și a ieșit din administrație și politică iar acum pare că își dorește să își vândă și afacerea pe care o are în municipiul Botoșani și care-i servește și drept locuință.
Primarul de la Vorniceni scos VINOVAT în acte pentru că a îndrăznit să moară pe scările spitalului – DOCUMENT
Când a început să se simtă rău, Toader Leampăr, fostul primar al comunei Vorniceni, a cerut ajutor de la prima unitate medicală care i-a ieșit în cale. În cazul lui a fost Secția Exterioară Săveni, unde nu exista niciun medic la serviciu. Toader Leampăr nu avea de unde să știe asta. Și nici că trăia ultimele clipe din viața lui pentru că, probabil, ar fi reacționat cu totul altfel. Poate nu ar mai fi intrat deloc în acest așa zis spital.
Haos popular la partid: președintele s-a (re)apucat de afaceri, înlocuitorul a plecat după o săptămână, iar senatorul s-a tot gândit
Cu două săptămâni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la unul dintre partidele parlamentare din Botoșani domnește haosul. Și nu, nu este vorba despre ALDE.
Casieră de la Locativa prinsă furând din încasările societății! Modifica chitanțele clienților și lua din banii botoșănenilor
Situație gravă înregistrată la una dintre societățile aflate sub tutela Consiliului Local Botoșani. Una dintre angajate a fost prinsă sustrăgând diverse sume din încasările unității. A fost cercetată penal și mai apoi procurorii au trimis-o în judecată.
Fenomenul ”Hoața din hipermarket”: Zeci de botoșănence fură din Carrefour & Kaufland fără să pățească ceva
Fetele fură mai ceva decât băieții. Diferențiat pe vârste, femeile întrec bărbații la tentativele de a sustrage bunuri mai ales din hipermarketuri, unde rafturile sunt răsfirate pe o suprafață vastă și cu spațiu suficient pentru a dosi lucruri prin geantă sau sub articolele vestimentare.
Elev de la Seminar bătut de-un băiat cu 8 clase! Bătăușul a pândit în total 11 adolescenți pe care i-a urmărit și i-a lovit
În total, acestui tânăr care pare că și-a pierdut calea cea dreaptă în viață, i-au căzut victime 11 elevi de la diferite unități de învățământ din municipiu.
ADMINISTRAȚIE la Botoșani: Instituție cu doar 30 de angajați condusă de TREI directori
Noile reglementări legislative care au intrat anul acesta în vigoare, în guvernarea social-democrată, aduc o serie de anomalii administrative în instituțiile publice de la Botoșani. 
O tânără fotomodel din Botoșani reprezintă România la “Miss Europe Continental” în rochițele unei creatoare tot din Botoșani – GALERIE FOTO
La numai 25 de ani are deja peste un deceniu de experiență în modelling, însă cea mai mare provocare a carierei vine în această toamnă. Originară din Hârlău, dar mutată practic la Botoșani de câțiva ani, Georgiana Huțanu va concura pentru România la “Miss Europe Continental”.
Bărbat căsătorit cu doi copii acasă, șantaj ordinar cu o elevă: viol și pornografie infantilă – GALERIE FOTO
Un bărbat din Botoșani, căsătorit și tată a doi copii, a fost ridicat ieri la amiază de procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Botoșani și polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalități Organizate.
Fetiță de 9 ani, fără centură, moartă în mașină! Mama ei la volan a supraviețuit, în urmă au rămas pete de sânge și rucsăcelul roz – GALERIE FOTO
În urmă cu câteva zile, Ana, o asistentă SMURD a fost nefericita martoră la decesul unei fetițe găsită în stop cardio-respirator, la un accident rutier. Copila nu era prinsă în centură de siguranță. Părinții ei, da. A murit la spital.
DELAPIDARE la o sală de jocuri de noroc din Botoșani, angajată condamnată la închisoare
O tânără din Botoșani a fost anchetată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie, iar mai apoi trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
SCANDAL în club: Un șofer s-a trezit cu anvelopa tăiată din greșeală, vizat ar fi fost patronul
O seară de distracție s-a terminat cu un dosar penal pentru un petrecăreț și cu un proces început de ani buni pe rolul Judecătoriei Botoșani.
Un botoșănean care a condus beat și fără permis judecat în proces: Și-a DISTRUS viața, cere iertare de la judecători
Pe 20 martie anul acesta Alin P. din municipiul Botoșani s-a urcat în mașina sa personală care era parcată undeva în zona Pieței Centrale pentru a o muta în alt loc. Era beat și nici nu obținuse încă permisul de conducere, deși făcuse cu un instructor aproximativ 30 de ore de șofat. A lovit o altă mașină parcată regulamentar.
se scrie"Ati", asta dovedeste ca esti unul dintre patronii 4 clase tipici pentru noua democratie, cei care ar vrea ca statul sa nu va controleze ca sa puteti voi face evaziune
28 noiembrie 2011, 12:21
Domnule Director al Trezoreriei Botosani - Mihai Alexa, de ce sunteți supărat pe cetățeni ca acel cont este gol? Ce exemplu au dat angajații de la Fisc? A-ți depus vreo unul dintre voi măcar un leu? Rusine, rusine ANAF
27 noiembrie 2011, 21:03
CAND STATUL E CALAUL, CUM POTI SA-L SI MAI PLATESTI PT CEEA CE FACE? TOATA LUMEA PLATESTE, DAR NU VEDE NIMIC DIN CEEA CE FACE STATUL CU BANII POPULATIEI
27 noiembrie 2011, 18:51
Sondaj
Ați fost vara ce s-a încheiat la Parcul Cornișa?
Declaraţia zilei
„Un aliment incorect administrat unui bolnav spre exemplu poate ucide. Există posibilitatea ca alimentul să fie medicament și să vindece persoana respectivă sau să fie dușman, un fel de toxină mai ales dacă are o afecțiune ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7536 lei
USD
Dolarul SUA
4.3072 lei
CHF
Francul elveţian
4.3279 lei
GBP
Lira sterlină
5.4061 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9826 lei
XAU
Gramul de aur
206.8906 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2451 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4328 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9096 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2569 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6365 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.