Acasă > Top News > STAREA celor trei tineri răniți în accidentul de la Cornișa 

STAREA celor trei tineri răniți în accidentul de la Cornișa 

STAREA celor trei tineri răniți în accidentul de la Cornișa 

Toate victimele din accidentul din zona Cornișa au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

 

Din nefericire, o tânără de 23 de ani s-a stins din viață în ciuda eforturilor medicilor. 

 

Potrivit cadrelor medicale, ceilalți trei tineri sunt stabili din punct de vedere hemodinamic. 

 

Este vorba despre doi bărbați și o femeie cu vârstele de 34, 37 respectiv 32 de ani. 

 

 

Reamintim că la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. 

 

Tânără moartă în brațele medicilor după accidentul de la ieșirea din municipiu

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare