Micii învingători au fost sărbătoriți duminică la Maternitatea Botoșani.
Cea mai lungă spitalizare a unui copil prematur a fost de 76 zile. Cel mai mare decont al unui nou născut prematur a fost 104.681 lei.
Duminică, 16 noiembrie, cu o zi mai devreme, au fost sărbătoriți nou-născuții prematuri, la parterul Secției de Neonatologie.
Pentru că ei sunt cu adevărat niște învingători. Îi sărbătorim ca în fiecare an cu baloane, jucării, cadouri, multe poze și îi așteptăm cu drag.
Ziua de 17 noiembrie este și despre mamele de copii prematuri, firave lângă incubatoarele uriașe, sperând la un miracol.
Ele își văd copilul în primele zile în acea cutie din sticlă, îmbrăcat în cabluri, și speră în fiecare zi la un miracol.
Și lângă ele suntem noi, personalul medical. Pentru noi, fiecare copil prematur nou ajuns în terapie intensivă devine copilul nostru. Și suferim, și ne rugăm, și plângem, și murim un pic lângă fiecare. Pe unii îi purtăm în minte și în gând o viață, iar dacă peste ani ne întâlnim cu ei pe stradă, retrăim orele și zilele în care nu ne-am putut desprinde de lângă incubatorul lui, unde am numărat fiecare respirație și fiecare bătaie de inimioară. Și câteodată nu mai putem, uneori plângem în drum spre casă sau oriunde, iar a doua zi o luăm de la capăt cu alte vieţi micuţe, a transmis Carmen Zaboloteanu, medicul șef al Secției de Neonatologie.