În această perioadă, în ciuda vremii reci de afară, pădurile sunt o adevărată explozie de culoare.
Pasionații de fotografie petrec ore întregi în natură, încercând să surprindă imagini cât mai deosebite cu florile care înfrumusețează pădurile.
Nu puține dintre florile acestei perioade sunt însă protejate de lege, fiind declarate monumente ale naturii, prin Decret Regal. Și vorbim în primul rând de specii precum laleaua pestriță, orhideea, papucul doamnei sau poroinic.
Papucul doamnei, de pildă, a fost declarat monument al naturii încă din 1938, prin Decret Regal, și se întâlnește foarte rar și impresionează prin paleta de culori și aspectul său. Și din această cauză beneficiază de o protecție strictă.
Grupul Botoșani – Atracții și trasee turistice a realizat pe Facebook o adevărată expoziție florală, imaginile fiind surprinse în pădurile din județ.
Potrivit specialiștilor, principalele amenințări asupra speciilor protejate sunt:
-alterarea și distrugerea habitatelor;
-pășunatul;
-defrișări care conduc la modificarea regimului hidric prin drenări;
-turismul necontrolat și colectarea plantei din habitatele naturale.
Conform legislației de mediu, desfăşurarea de activităţi de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi ori produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice neautorizate de autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, precum și distrugerea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice de pe cuprinsul ţării, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(Foto: Facebook / Botoșani - Atracții și Trasee Turistice)
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Polițiștii botoșăneni „la vânat” de șoferi care vorbesc la telefon: S-a lăsat cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Zeci de elevi botoșăneni s-au întrecut pentru trofeul „Prietenii pompierilor”
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
CRIZĂ de medici în județ: Comune fără dispensar și oameni fără medicamente
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024