Deși fosta componentă a Orchestrei Populare Rapsozii Botoșanilor și-a cerut scuze pentru ieșirea pe care a avut-o la un concert în județul Neamț, un interpret de muzică populară din aceeași generație crede că nu avea pentru ce să își exprime regretul.
Artistul Gheorghe Turda a reacționat după ce, săptămâna trecută, Sofia Vicoveanca a avut o ieșire nervoasă în timpul unui concert și a țipat la câțiva copii care dansau în fața scenei.
Gheorghe Turda îi ia apărarea Sofiei Vicoveanca, spunând că acei copii nu aveau ce să caute lângă scenă, iar ea a reacționat corespunzător în această situație.
”Bine le-a făcut Sofia, nu te maimuțărești în fața scenei, că nu-i bâlci! Doar acolo lumea dansează și țopăie. Eu nu sunt adeptul acestor zbenguieli lângă scenă, atunci când interpretul își varsă of-ul și dragostea pe scenă. Este prost gândită regia spectacolului. Și la mine, la un spectacol, tot așa, au venit niște țărănoi lângă scenă. Am oprit și i-am trimis în scaun. Solistul trebuie să se concentreze, să fie un act artistic. Sofia Vicoveanca trebuie respectată!”, a precizat artistul Gheorghe Turda, potrivit dcnews.ro.
Celebra cântăreață de muzică populară din Bucovina, Sofia Vicoveanca, a avut o ieșire nervoasă la un spectacol organizat în comuna Grințieș din județul Neamț. Această fusese invitată să cânte și, în timp ce își interpreta melodiile, a început să țipe la câțiva copiii care au îndrăznit să danseze pe muzica ei.
În timp ce se află pe scenă și cânta, în fața scenei, pe iarbă, mai mulți copii îmbrăcați în costum popular au îndrăznit să danseze pe muzică ei.
În loc să își ducă la capăt melodia, prin ale cărei versuri invită lumea la dans, artista a început să țipe: „Nu vreau să jucați în fața publicului! HAI, AFARĂ!”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
„Tărâmul Sfinților" din codrii Botoșanilor: Un nou traseu de turism ecumenic
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Incendiu violent într-o gospodărie din Botoşani: Soţia a sunat după ajutor - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Joia Patimilor la Penitenciarul Botoșani: Zeci de deținuți prezenți la slujbă
Diana Arici
May 03, 2024
Pompierii botoșăneni, sfaturi înainte de Paști pentru prevenirea incendiilor
Diana Arici
May 03, 2024
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024