Polițiștii locali au acționat și pe străzile orașului, dar și în parcările cu plată.
Concert, în domeniul rutier, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, au desfășurat următoarele activități:
- au preluat prin intermediul ofițerului de serviciu un număr de 10 sesizări ale cetățenilor, cu privire la locurile concesionate și ocupate abuziv de alte autoturisme, blocarea căilor de acces, parcarea autoturismelor în zona de acțiune a indicatoarelor rutiere oprirea interzisă, în zona sau pe trecerile de pietoni, pe spațiile verzi, pe trotuare și au acționat conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 195/2002 și ale Hotărârii de Guvern nr. 1391/2006, aplicând 10 sancțiuni contravenționale, din care 3 cu amendă, în valoare totală de 1.215 lei, dar și un total de 23 puncte de penalizare.
- au acționat în parcările cu autotaxare (amenajate pe strada Marchian si Calea
Națională), ocazie cu care au fost blocate un număr de 10 autoturisme și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, din care 2 cu amendă în valoare totală de 1.200 lei, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Consiliului Local 292/2017, deoarece conducătorii auto nu au putut face dovada achitării taxei de parcare.
- au monitorizat și fluidizat circulația rutieră și pietonală, la intersecțiile aflate în apropierea unităților de învățământ din zona de responsabilitate a Poliției Locale, respectiv Școala Gimnazială nr. 8 și Școala Gimnazială nr. 10, în intervalul orar 7:30 – 8:15.