O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Flămânzi.
În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ Botoșani.
Aceștia au constatat faptul că unul dintre autoturisme era răsturnat pe capotă, iar șoferul în vârstă de 58 de ani era încarcerat. Medicii au stabilit ca acesta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.
Două persoane din cealaltă mașină au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismelor.