Deciziile de supraimpozitare a clădirilor sau terenurilor din municipiu care se află în stare avansată de degradare au ajuns în dezbatere în plenul municipal.
Au fost crescute impozitele pentru mai multe edificii din oraș, printre care și Casa Silion.
Se află pe strada IC Brătianu și încă are o arhitectură impresionantă care odată pusă în valoare poate așeza acest imobil istoric printre cele mai grandioase din Botoșani.
A fost preluată de o societate împreună cu alte clădiri din oraș încă din 2011 iar de atunci cea mai mare parte a monumentelor istorice au fost reabilitate. Casa Silion ar fi rămas ultima din portofoliu, iar o explicație pentru întârzieri ar fi și numeroasele avize necesare pentru efectuarea lucrărilor, fiind vorba despre un monument istoric.
Daniel Diaconu, administratorul societății a cerut cuvântul în ședința ordinară de Consiliu Local pentru a cere un nou răgaz de la Primărie.
„Pe lângă acest imobil mai deținem încă cinci în Botoșani, dintre care un monument istoric, Casa Roset de pe Aleea Unirii nr. 3 din Botoșani. În ultimii 10 ani am renovat foarte multe clădiri din Botoșani, cum ar fi imobilul din fața Teatrului Vasilache, unde se află Registrul Comerțului. Casa Roset de pe Alea Unirii numărul 3, clădirea care este geamănă Spitalului de Recuperare, lângă Liceul Textil de pe Calea Națională 28A. În total însumând mai multe 6.000 de metri pătrați de clădiri și peste 10.000 de metri pătrați de terenuri pe care le amenajăm și încercăm să le ținem într-un stadiu cât mai aproape de corect pentru a avea o imagine frumoasă a imobilelor”,
Daniel Diaconu, administrator al societății care deține clădirile
Pe IC Bratianu există un ansamblu de trei clădiri: Casa Silion, care este un monument istoric și încă două anexe care au fost reabilitate, nefiind nevoie de avize de la Ministerul Culturii.
„Acum noi am demarat demersuri, am primit somația la sfârșitul lunii februarie din 2023. Am avut o audiență cu dl primar și comisia care a inventariat aceste imobile. Am solicitat o prelungire a termenului de 6 luni, prin care să facem îmbunătățiri clădirii fiind o clădire importantă și destul de dificil toată procedura de a începe ceva, de a demara procesul de reabilitare. Nu neapărat că s-a acceptat o prelungire a termenului. Mi s-a spus cam în ce măsuri să luăm. Noi am făcut demersurile, terenul a fost eliberat de toate deșeurile vegetale, de toate deșeurile menajere care erau aruncate peste gard de către populația din zonă. Abia acum am văzut că s-au montat și la noi porșuri de gunoi pe acea stradă, că nu erau montate”,
Daniel Diaconu, administrator al societății care deține clădirile
Primăria ar fi montat bănci pe strada IC Brătianu dar care ar face mai mult rău pentru că unii oameni din zonă staționează și ar arunca gunoi peste gardul acestei proprietăți.
„Noi am ridicat gardul, pentru că era un gard de 40 de centimetri când s-a gestionat imobilul. Am ridicat un gard de 2 metri, nici asta nu a ajutat. Foarte multe persoane aruncă gunoi încă la noi în curte. Referitor la teren, cred că s-a rezolvat problema și cred că și Primăria a înțeles pentru că am văzut că nu este propusă în majorarea impostului pentru teren. Referitor la clădire, deja am făcut niște demersuri, am făcut curățenie în interiorul clădirii, în exterior am făcut niște șabloane și am acoperit toate ferestrele și ușile pentru a nu mai deteriora și mai tare elementele de lemn ale tâmplăriei și pentru ca intemperiile să nu intre în interior, să afecteze zidurile”,
Daniel Diaconu, administrator al societății care deține clădirile
În schimb, acoperișul s-ar afla într-o stare bună nefiind infiltrații în interior, probleme fiind mai degrabă la jgheaburi și burlane. Administratorul societății a făcut demersuri pentru a obține un aviz de la Departamentul de Culte din cadrul ministerului de resort dar nu a primit încă un răspuns favorabil pentru a începe lucrările.
„Încă așteptăm și această soluție și să ne apucăm de reabilitare într-o măsură în care ne permite și bugetul pe anul acesta și pe anul următor și în viitor să reușim să o reabilităm complet sau să o vindem”,
Daniel Diaconu, administrator al societății care deține clădirile
Viceprimarul Bogdan Buhăianu a coordonat comisia care a identificat clădiri și terenuri degradate.
I s-a adresat administratorului firmei care deține Casa Silion.
„Cu societatea dv, care reprezintă proprietarii acestor edificii importante am rămas doar la nivel de dialog. După cum știți, prin regulament avem o fișă de completat privind luarea unei decizii pentru mărirea impozitului, dar aceste fișe au un punctaj, care ține cont de mai multe aspecte, cum ar fi cel estetic, cum ar fi cel de rezistență sau alte aspecte care țin de urbanism. Nu s-au îndeplinit criteriile pentru ca această clădire să o scoatem de pe listă nici după ce am fost la șase luni de la prima vizită și mai mult decât atât nu ați prezentat un proiect prin care această clădire să fie reabilitată astfel încât să-i fie redată grandoarea de odinioară”
Bogdan Buhăianu, viceprimar
Însă în cazul în care administratorul clădirii prezintă un proiect de investiție pentru efectuarea reabilitării, în anul 2025 se poate renunța la supraimpozitarea clădirii.
Până atunci decizia Primăriei își produce efectele fiind adoptată cu 18 voturi pentru, 4 abțineri și un vot împotrivă.
Gabriela Erdic
Dec 12, 2024
Ce să faci dacă sistemul tău de încălzire nu face față gerului iernii
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Cum să alegi cea mai bună folie de protecție pentru telefonul tău
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Top 5 criterii esențiale atunci când selectezi coșurile de gunoi pentru birou
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile