PES activists Botoșani a organizat Conferința Județeană de alegeri în cadrul căreia a fost ales un nou Birou de conducere, iar întreaga acţiune a avut loc vineri, 28 august 2015.
Redăm mai jos comunicatul integral de presă:
La eveniment au participat 87 de delegați și reprezentanți de la nivel local și național printre care îi putem menționa pe:
Ovidiu Portariuc, primar - președinte executiv PSD Botoșani, vicepreședinte PES activists pe regiunea N-E, Victor Negrescu, europarlamentar - președinte-coordonator național PES activists România, Janina Sitaru, Secretar General PES activists România, Gheorghe Vâzdoagă – secretar general PSD Botoșani
„PES activists este singura structură care se ocupă de politica europeană la nivel național. Lupta nostră este pentru o poziție credibilă și demnă a țării noastre la nivel european. PES activists aduce practic Europa mai aproape de oameni și ne dorim ca prin structura noastră și echipa de aici să ajutăm ca Botoșaniul să devină un județ european”, a declarat Victor Negrescu.
„Nu cred că greșesc dacă afirm că organizația de la Botoșani este una dintre cele mai puternice filiale PES Activist din România. Cred că aici activează tineri de bună calitate, iar în plus avem sprijinul direct al unuia dintre cei mai activi europarlamentari din România, domnul Victor Negrescu. Trebuie să transmitem noilor generații de botoșăneni adevărul despre Uniunea Europeană, despre statul social și despre solidaritate – valori care se regăsesc și în doctrina noastră social-democrată”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Pentru funcția de președinte a fost aleasă Dana Lăzăruc, secretar, Ghiorghiu Angel, iar cei 7 vicepreședinți aleși sunt: Huncă Mihaela, Precul Cătălin, Aniței Iolanda, Buhăianu Bogdan, Hîrtopianu Ionela și Cocoi Andreea.
PES activists România este organizaţia în care membrii şi simpatizanţii de stânga din România pot activa direct la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi reţelei de simpatizanţi existentă la nivelul tuturor ţărilor membre UE.
În prezent în România există peste 8000 de membrii PES activists în toată ţara şi organizaţia se mândreşte cu o medie de 3 evenimente pe lună şi aproximativ 300 de acţiuni organizate de la înfiinţarea sa în 2007. Organizația PES activists România este recunoscută de statutul PSD și de mai multe acorduri europene între partidele de stânga care îi conferă responsabilitatea dezvoltării dezbaterii pe teme europene și colaborării cu partidele și militanții de stânga din Europa.
[[galerie-foto]]
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024