ȘOCANT: Un botoșănean și-a lovit cu toporul fratele aflat în scaun cu rotile 

 

Procurorii au finalizat ancheta într-un caz deosebit de grav petrecut într-o comună din Botoșani. 

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului V.G.M., în vârstă de 55 de ani, din comuna Știubieni, județul Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „violență în familie sub forma tentativei la omor calificat”.

 

S-a reţinut că, la data de 18 august 2025, în jurul orei 21:30, în timp ce se aflau la domiciliul comun din localitatea Știubieni, bărbatul a lovit în mod repetat, cu un topor și un cuțit pers. văt. V.I.V., fratele său, care se afla într-un scaun cu rotile, având un picior parțial amputat, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.

 

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis procurorii botoșăneni. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare