Artistul care a încheiat Gala de Decernare a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu se află în aceste momente în grija medicilor botoșăneni.
Grigore Leșe a fost invitat la Botoșani pentru un recital în cadrul galei. În vârstă de 70 de ani, artistul a urcat pe scenă în jurul orei 18:30.
Ar fi reușit cu greu să termine momentul artistic pentru că i s-a făcut rău.
Cu dificultate a fost dus către Hotelul Rapsodia, unde era cazat. De acolo s-a sunat la 112 pentru a primi îngrijiri medicale.
Din primele informații artistul se afla într-o stare generală proastă, fiind extrem de obosit și deshidratat.
Avea tensiunea ridicată și ar avea și mai multe afecțiuni cardiace.
dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru un pacient în vârstă de 70 de ani, sex masculin care a prezentat o pierdere acută a stării de conștiență, etiologie neprecizată. Pacientul prezenta hipertesiune arterială în momentul examinării primare și de asemenea o stare febrilă. A fost stabilizat din punct de vedere hemodinamic și transferat către serviciul de urgență”
A fost transportat la urgență la Unitatea de Primiri Urgențe unde este investigat amănunțit. Urmează să fie supus unor investigații complexe clinice și paraclinice.
Grigore Leșe este în acest moment în afara oricărui pericol.
Leo Grozavu, îngrijorat înaintea meciului cu Dinamo: Nu s-a mai întâmplat asta de ceva timp
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Declarația zilei 7 februarie 2025
Oana Sava
Feb 07, 2025
Oana Sava
Feb 07, 2025
Mașini parcate aiurea prin oraș, polițiștii locali au făcut „curățenie”
Oana Sava
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile