Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a candidat din partea Partidului Național Liberal (PNL) pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, iar în urma victoriei obținute a declarat că nu va renunța la FC Botoșani.
A fost o luptă strânsă pentru șefia CJ Botoșani, dar Iftime a câștigat, în cele din urmă.
Omul de afaceri a anunțat că nu va renunța la FC Botoșani, dar cel mai probabil nu va fi la fel de implicat la club. Întrebat despre soarta clubului său, Iftime a spus că unul dintre asociații săi va fi ”mai aproape” de FC Botoșani.
Numele său este Petrică Parfenov și este implicat de mai mult timp la clubul FC Botoșani, la care deține și acțiuni. Recent, Parfenov a acordat un interviu pentru canalul de YouTube al clubului și a fost prezentat ca „președintele Academiei FC Botoșani”.
„(n.r. - Dacă renunță la FC Botoșani) Nu, nu, nu! Sunt proiecte separate. FC Botoșani este cumva echipa companiei la care lucrez eu cu asociații mei. Unul dintre asociații mei, adică domnul Petrică Parfenov, va fi mai aproape de club decât mine, dar avem proiectul comun.
Fotbalul este un vector important de imagine pentru Botoșani. Nu te poți lăsa de fotbal, este fotbalul botoșănenilor, cumva sunt responsabil împreună cu asociații mei să ținem fotbalul. Să vedem în ce măsură și cum construim un club puternic”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.
FC Botoșani a tremurat serios în sezonul recent încheiat, în care a reușit să se salveze de la retrogradare după ce a învins-o pe CS Mioveni la baraj (scor 0-2 la general).
Un bistro din Botoșani promite câte o cafea fiecărui botoșănean care votează în turul II
Redacția Botoșăneanul
Dec 03, 2024
Vot secret la București pentru echipa lui Bolojan din care face parte și Iftime
Gabriela Erdic
Dec 03, 2024
Gata ședința de urgență de la București, Bolojan ieșire publică alături de Iftime și alți lideri
Gabriela Erdic
Dec 03, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile