Smartphone-ul poate deveni un instrument de siguranță, învățare, autonomie și conectare socială dacă este introdus treptat, cu reguli clare pentru copii și repere ferme pentru părinți. Această abordare nu neagă riscurile reale ale mediului digital, dar mută accentul de la frică la competență: problema nu este smartphone-ul în sine, ci lipsa unei educații deliberate pentru folosirea lui.
Discuția despre smartphone-urile copiilor este dominată de două reflexe: fie interzicerea totală, fie abandonul sub forma „toți au, ce să facem?”.
Între aceste extreme există însă o zonă mult mai puțin explorată: folosirea deliberată a telefonului ca instrument de învățare a autonomiei. Privită din această perspectivă, întrebarea nu mai este dacă smartphone-ul „strică” copilăria, ci ce tip de copilărie construim atunci când refuzăm copiilor accesul ghidat la unul dintre cele mai importante instrumente ale lumii în care trăiesc. Dacă rolul părintelui este să pregătească copilul pentru viața reală, nu doar să-l protejeze temporar, atunci smartphone-ul poate deveni un sprijin real – cu condiția să fie introdus deliberat, explicat și exersat împreună.
Peter Gray, psiholog american specializat în dezvoltarea copilului și profesor emerit la Boston College, propune o schimbare de perspectivă într-o dezbatere dominată de teamă: problema relației copiilor cu smartphone-ul nu este imaturitatea lor cognitivă, ci felul în care adulții aleg să controleze sau să evite complet această relație.
Gray este cunoscut pentru cercetările sale despre jocul liber, autonomia copilului și învățarea auto-dirijată, iar una dintre ideile centrale ale muncii sale este că noțiunea copilului „incapabil să se autoregleze” este, în mare măsură, o construcție modernă. De-a lungul istoriei umane, copiii au avut libertate de mișcare, de explorare și de decizie de la vârste foarte mici – libertate care a fost esențială pentru supraviețuire și dezvoltare. Dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, specia umană nu ar fi rezistat.
Aplicată la lumea digitală, această perspectivă schimbă întrebarea-cheie. Nu mai este vorba despre dacă un copil este „pregătit” pentru un smartphone, ci despre cum este pregătit. În viziunea lui Gray, copiii sunt în mod natural capabili să învețe reguli, să fie precauți și să raționeze. Ceea ce le lipsește nu este capacitatea, ci cunoașterea: explicațiile, exemplele și modelele de utilizare pe care ar trebui să le primească de la adulți.
În locul interdicțiilor generale sau al supravegherii permanente, Gray susține rolul părintelui ca ghid și model, nu ca paznic. Regulile de siguranță, inclusiv cele digitale, nu se impun eficient prin control extern, ci se învață prin practică, dialog și consecvență. Copiii observă cum folosesc adulții tehnologia, ce limite își impun și ce decizii iau – iar aceste comportamente sunt imitate mult mai fidel decât orice set de restricții tehnice.
Atunci când părinții introduc smartphone-ul ca instrument educativ, nu ca recompensă sau calmant emoțional, beneficiile depășesc cu mult simpla „distracție”:
Sursa https://www.hotnews.ro
