Acasă > Stiri Botosani > Sindicaliștii au negociat în capitală salarii mai mari pentru profesori

Sindicaliștii au negociat în capitală salarii mai mari pentru profesori

Sindicaliștii au negociat în capitală salarii mai mari pentru profesori

Săptămâna trecută, reprezentanții celor trei federații din învățământ s-au întrunit la București pentru a a discuta despre majorările salariale ale cadrelor didactice. Este vorba despre Federația Sindicatelor din Învățământ Spiru Haret, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Alma Mater a Învățământului Universitar.

 

Potrivit președintelui Sindicatului de Învățământul Preuniversitar (SIP) din Botoșani, Iuliana Nacu, la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului, au fost ministrul Educației , ministrul Muncii, ministrul de Finanțe, precum și Liviu Pop, ministrul pe Dialog Social.

Întâlnirea a vizat analiza proprunerii Guvernului de mărire a salariilor cu 10%, începând cu 1 decembrie și aducerea tuturor hotărârilor judecătorești din 2016, să fie plătite în 2015. Sindicaliștii au cerut o mărire a salariilor cu 15% de la 1 noiembrie, bineînțeles, toate acestea ar fi un început, un avans la aplicarea noii legi de salarizare unice a bugetarilor care se încearcă să se aplice cu 1 decembrie sau 1 ianuarie. Rezultatul îl vor vedea după execuția bugetară din 1 decembrie deci undeva undeva la începutul lui septembrie trebuie făcut un calcul să se vadă care este procentul exact care se poate acorda și începând de când”, a spus Iuliana Nacu, lidera SIP Botoșani.

De asemenea, Iuliana Nacu a mai afirmat că va fi o creștere sa salariilor profesorilor, dar nu se știe exact dacă 10%, dacă 15%, dacă se aplică legea de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie .

 

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45096:Sindicatele din învățământ, propunere către minister: Școlile să iasă de sub umbrela Primăriei ]]
 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare