(P) Printre efectele imediate și plăcute pe care ieșirea României din Starea de Urgență le va avea la Botoșani se regăsește și redeschiderea singurul showroom auto din întreg județul amplasat într-un centru comercial.
Reprezentanța Darex Auto de la Botoșani Shopping Center își va relua programul de funcționare chiar din prima zi a relaxării, adică de vineri, 15 mai.
Showroom-ul de la intersecția dintre strada Sucevei și bulevardul Mihai Eminescu are intrare exterioară separată de restul complexului comercial astfel încât își poate desfășura activitatea cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de Starea de Alertă în care România se va afla de la jumătatea acestei luni.
Aici, toți cei interesați de achiziția unui automobil Dacia, Renault sau Nissan se pot întâlni cu Ovidiu Marian, consilier al companiei sucevene, cu care eventual pot stabili și întâlniri sau îi pot solicita tot felul de alte informații la numărul de telefon 0753.161.718 ori electronic la adresa [email protected].
În plină campanie de înnoire a parcului auto național, botoșănenii au posibilitatea de a descoperi ofertele Renault/Dacia/Nissan prin programul Rabla 2020, iar pentru informații suplimentare pot accesa și site-ul www.darex.ro.
De altfel, la showroom pot fi deja admirate, printre altele, Dacia Stepway, Renaul Megane, dar și noul Renault Captur și totodată ultimul model Nissan Juke, abia apărut pe piața auto din România.
Darex Auto | Renault – Botoșani va funcționa de luni și până vineri între orele 8:30 – 17:00.
Iar reprezentanții companiei dau asigurări că o vor face cu respectarea măsurilor necesare de combatere a Covid-19:
”Pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului, Darex Auto va respecta toate regulile sanitare elaborate de autoritățile publice. Vom pune la dispoziția clienților soluții de igienizarea mâinilor în zonele de așteptare și discuții. Vom asigura igiena riguroasă a tuturor spațiilor, iar toate activitățile noastre sunt adaptate la contextul actual”.
Showroom-ul Darex Auto de la Botoșani a fost închis în ultima decadă a lunii martie în urma unei ordonanțe militare adoptate de Guvern prin care a fost redusă masiv activitatea centrelor comerciale.
Redeschiderea de la Botoșani survine celei de la Șcheia – Suceava, care a avut loc pe 24 aprilie.
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024