SFÂȘIETOR: Ultima rugăminte a mamei de 38 de ani înainte de muri 

Durere de nedescris după moartea mămicii de 38 de ani. 

 

 

Alina Roșca s-a stins pe patul de spital, iar trei fete minore au rămas fără mamă. Din spital, singura dorință a fost ca fetele ei să fie bine. 

 

Fetele au mai rămas acum doar cu bunica lor care și ea are probleme de sănătate. 

 

„Aproape zilnic vedem, auzim cum oameni dragi cu care mai ieri ne întâlneam, pleacă dintre noi. Acum este cazul unei femei, despre care mi-e imposibil să vorbesc la trecut. Deși o ducea destul de greu, soțul ei  fiind decedat de câțiva ani, ea nu avea decât zâmbet pe față și binedispunea pe toată lumea. Era veselă și se bucura de  viață.   Dumnezeu a binecuvântat-o cu 3 fete, talentate și frumoase. Una dintre ele, a început să cânte de mică, iar mama ei a făcut imposibilul posibil să o ajute și să fie în rândul celor care se fac remarcate de timpuriu. Nu era spectacol, activitate cultural-artistică de la care să fi lipsit. A făcut tot, dar tot ce i-a stat în putință să le ajute pe fete să evolueze. 

 

În acest scurt timp de când a aflat că are probleme de sănătate, o altă mămică cu care se împrietenise pentru că se tot întâlneau pe la activități artistice unde activau fetițele lor, a ținut aproape, vizitând-o zilnic și spunându-i vorbe de încurajare. De pe patul de spital , cu ultimele puteri, a rugat-o pe aceasta înainte de a intra în operație să se intereseze de fetele ei, dacă se va întâmpla ceva cu ea. Dându-și ultima suflare, ea era cu gândul la fetele ei, nu la ea. 

 

Cu inima îndurerată vă indemn să începem de pe acum să ne interesăm de fetele ei, care au rămas în grija unei bunici bolnave  cu inima, cum putem fiecare și să nu rămânem indiferenți la ultima rugăminte a mamei Alina Mirela Rosca plecată dintre noi. 

În Biserica Sf. Vasile din incinta Spitalului Județean Botoșani s-a pus o cutie unde se strâng atât bani pentru înmormântare cât și pentru cele 3 fete minore rămase orfane. 

Dumnezeu s-o odihnească-n lumina Raiului și să aibă grijă de cei rămași!, se arată într-o postare pe Facebook. 

 

 

O mamă a trei fete din Botoșani a plecat la ceruri: Să le fim alături printr-un ajutor financiar

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare