Sfântul Iachint, primul mitropolit al Țării Românești: începuturi și moștenire

Rolul Mitropolitului Iachint în unirea bisericească

Mitropolitul Iachint a fost o figură cheie în istoria Bisericii Ortodoxe din spațiul românesc, fiind ultimul mitropolit al Vicinei și primul păstor al Bisericii din Dobrogea și Țara Românească unite sub un singur voievod.

În anul 1359, la cererea voievodului Alexandru I Basarab, Iachint și-a mutat scaunul de la Vicina la Curtea de Argeș. Această decizie a marcat începutul Mitropoliei Ungrovlahiei, dependentă de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Mitropolitul Iachint a avut un rol esențial în organizarea vieții religioase: a sfințit biserici, a hirotonit preoți și a întărit legăturile cu Patriarhia de la Constantinopol. El a fost un apropiat al domnitorului și a contribuit la consolidarea identității religioase a românilor.

Pe lângă activitatea din Țara Românească, Iachint a purtat grijă și de credincioșii ortodocși din Transilvania, trimițând preoți și călugări misionari acolo unde era nevoie.

Sprijinul religios pentru ortodocșii transilvăneni

Împreună cu domnitorul Vladislav I, mitropolitul a susținut dezvoltarea monahismului românesc. A adus în țară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care a organizat mai multe mănăstiri după modelul athonit. Printre mănăstirile întemeiate sau sprijinite se numără Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintinul din Deal și din Vale, Tânganu, Cotmeana.

După o păstorire rodnică, Iachint s-a stins din viață în 1372 și a fost înmormântat lângă biserica mitropolitană de la Argeș. Propunerea de canonizare a sa a fost înaintată Sfântului Sinod, însă nu este clar încă dacă a fost finalizată procedura.

Moștenirea sa rămâne importantă pentru credincioșii din toată regiunea, inclusiv pentru comunitățile ortodoxe din nord-estul țării, care păstrează vie memoria primilor ierarhi ai Bisericii Românești.