Activitatea a avut loc în cadrul unei campanii derulate de Poliția Română.
În data de 16 aprilie 2024., polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au fost alături de tinerii instituționalizați la Complexul de Apartamente Casa mea de pe raza municipiului Dorohoi, în mijlocul cărora au derulat activități preventive.
Tematica prezentată a fost axată pe identificarea situațiilor de risc asociate plecărilor din unitatea de protecție, pe luarea măsurilor de prevenire adecvate pentru a evita unele situații de victimizare, precum și pe importanța conduitei preventive. Un comportament teribilist la vârsta adolescenței se poate transforma într-o tragedie, iar dispariția poate reprezenta o perioadă plină de riscuri de victimizare.
Participanților le-a fost adusă în atenție problematica traficului de persoane în scopul exploatării sexuale sau a exploatării prin muncă, în baza acestuia tinerii primind o serie de recomandări cu privire la metodele legale de ocupare a unui loc de muncă în afara țării. Totodată, adolescenților le-au fost prezentate câteva metode de victimizare în cazul traficului de persoane: metoda loverboy și recrutarea în mediul online.
Alături de polițiști de prevenire s-au aflat reprezentanți ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi care instrumentează cazurile de dispariții, tinerii primind recomandări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situații de risc.
Activitatea se desfășoară în cadrul Campaniei naționale de prevenire a dispariției voluntare în rândul copiilor Plecatul de acasă nu este o soluție, derulat de Poliția Română în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii.
Obiectivul principal al campaniei este creșterea nivelului de conștientizare cu privire la fenomenul dispariției voluntare a minorilor și la efectele negative ale acestei forme de dispariție.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024