În doar o singură zi, serialul SF horror, considerat un înlocuitor pentru „Lost”, a devenit unul dintre cele mai populare titluri din Statele Unite, fiind apreciat de critici, conform Screen Rant și CBR. Producția a înregistrat o ascensiune rapidă și în clasamentul celor mai vizionate serii din România.
După o pauză de un an și jumătate, „From” a revenit în streaming cu sezonul 4. Conform datelor de audiență publicate de Flix Patrol, producția a urcat rapid în topurile platformelor de streaming imediat după lansarea din 19 aprilie.
În România, „From” este disponibil pe HBO Max, inclusiv sezonul 4. Potrivit datelor de miercuri, serialul se clasează pe locul 2 în topul celor mai urmărite serii de pe platforma deținută de Warner Bros.
Noul capitol a debutat cu primul episod din cele zece. Fanii vor trebui să aștepte, deoarece fiecare episod va fi lansat săptămânal.
Primele două sezoane sunt disponibile contracost și pe Prime Video, deținut de Amazon, fiind vândute separat de prețul abonamentului lunar. Un pachet de 10 episoade costă 59,99 lei, iar un episod individual 15,99 lei.
Serialul domina deja clasamentele în SUA înainte de premiera sezonului 4, grație anunțului făcut de MGM+, deținut de Amazon, conform căruia „From” va continua cu sezonul 5, care va fi și ultimul, potrivit The Hollywood Reporter.
Având în vedere numeroasele răsturnări de situație, fanii probabil că au revizuit evenimentele anterioare înaintea lansării noului sezon.
„From” este adesea comparat cu „Lost” pentru poveste, având și alte elemente în comun cu serialul fenomen din anii 2000, inclusiv echipa din spatele camerelor de filmat.
„From” este produs de Jack Bender (regizor și producător executiv „Lost”) și Jeff Pinkner (scriitor și producător executiv „Lost”), alături de John Griffin.
Sursa https://www.hotnews.ro