Senatorul neafiliat Paul Pintea, fost membru POT, a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis, el având deja o condamnare definitivă pentru o faptă similară.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, având calitatea de senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat”, a anunţat Parchetul ICCJ, citat de News.ro.
Conform anchetatorilor, în data de 7 noiembrie 2025, în jurul orelor 23:57, senatorul, deşi avea permisul suspendat, a condus un autoturism pe raza municipiului Zalău.
„Astfel, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Sălaj – Serviciul Rutier, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe str. Andrei Mureşanu intersecţie cu str. Cloşca din municipiul Zalău, au procedat la efectuarea semnalului de oprire regulamentar pentru autoturismul condus de inculpat. Acesta nu a respectat dispoziţiile legale de oprire efectuate cu braţul întins orizontal al poliţistului rutier, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distanţă de câteva sute de metri până la parcarea din zona Casa Armatei, în spatele imobilului, loc în care s-a procedat la interceptarea şi legitimarea conducătorului auto”, a precizat Parchetul.
Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece cauza.
Sursa https://www.hotnews.ro