Democrații din Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanților au făcut publică, luni, o felicitare cu conotații sexuale adresată lui Jeffrey Epstein cu ocazia aniversării sale din 2003. Documentul ar fi fost semnat de președintele Donald Trump, deși acesta neagă vehement acuzațiile, relatează News.ro, citând agenția americană de presă The Associated Press.
Scrisoarea a fost inclusă într-un album din 2003, realizat pentru ziua de naștere a presupusului traficant sexual Jeffrey Epstein.
Trump a declarat că nu a scris felicitarea și nu a creat desenul cu o femeie voluptuoasă care însoțește textul. El a intentat un proces în care cere 10 miliarde de dolari ziarului The Wall Street Journal pentru că a publicat un articol despre presupusa scrisoare.
Democrații din Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanților au primit luni o copie a albumului aniversar, ca parte a unui lot de documente provenite de la Epstein, infractorul sexual care a murit în închisoare în 2019, în timp ce își aștepta procesul.
După publicarea scrisorii, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, Taylor Budowich, a postat pe X fotografii cu semnătura lui Trump și a etichetat compania-mamă a The Wall Street Journal, News Corp., scriind: „E timpul ca @newscorp să deschidă carnetul de cecuri, nu este semnătura lui. DEFĂIMARE!”
Trump a negat că ar fi scris felicitarea și că ar fi creat desenul, calificând articolul despre aceasta ca fiind „fals, rău intenționat și defăimător”.
„Acestea nu sunt cuvintele mele, nu este modul în care vorbesc eu. De asemenea, eu nu desenez”, a spus Trump.
Felicitarea publicată de comisie arată exact așa cum a fost descrisă de The Wall Street Journal în articolul său. Purtând numele și semnătura lui Trump, scrisoarea include un text încadrat de un contur desenat de mână a ceea ce pare a fi o femeie cu forme voluptuoase.
Textul scrisorii reprezintă un dialog imaginar între Donald Trump și Jeffrey Epstein, în care primul spune: „Avem câteva lucruri în comun, Jeffrey”.
Sursa https://www.hotnews.ro