Situație neobișnuită din trafic, pe cale să fie remediată. Un semafor, mai mic ce-i drept și care este destinat pietonilor, aflat aproape în mijlocul unei intersecții, va fi mutat. Indicatorul îngreuna circulația mai ales a tirurilor sau a mașinilor cu remorcă.
Este vorba despre semaforul de lângă stația Rompetrol care a fost deja dărâmat de câteva ori. Decizia de a fi mutat cu tot cu trecerea de pietoni a fost luată în cadrul comisiei de sistematizare ce s-a întrunit miercuri, 30 septembrie la Primărie.
”Calea Națională intersecția cu Petru Rareș, semaforul pentru pietoni cu stâlp care este în mijlocul intersecției, va fi mutat pe trotuar, iar trecerea de pietoni un pic mai sus, spre Bulevardul Mihai Eminescu, cu doi, trei metri. Scopul aceste modificări a fost tocmai acela de a muta semaforul din intersecție pe trotuar, semafor care era destinat exclusiv pietonilor. Atunci când veneau camioane cu remorcă, partea din spate tot accidenta și a fost degradat de câteva ori, și a trebuit să-l reparăm”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
Respectivul semafor a făcut obiectul și mai multor reclamații înainte de unii cetățeni către municipalitate. (G.E.)
Dorohoi și încă șase localități sub Cod Galben de furtună
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
ANUNȚ Direcția Servicii Publice: Licitație pentru spațiile disponibile din piețe
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Salarii mai mari pentru profesori de la 1 iunie: CUM arată noile grile de salarizare
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Post scos la concurs la Casa de Asigurări, se cere vechime de 7 ani
Oana Sava
May 20, 2024
Două mașini s-au izbit pe o stradă din municipiu, femeie ajunsă la spital
Oana Sava
May 20, 2024