La sfârșitul acestei luni Valeriu Iftime împlinește doi ani de când a preluat funcția de președinte al Consiliului Județean. Aproape de jumătatea mandatului a participat la ”Botoșăneanul TV”.
Întrebat dacă este mulțumit sau nu de cei aproape doi ani în funcție a răspuns:
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
”Complicat de spus dacă sunt eu mulțumit. Cu mine sunt împăcat pentru că tot ce a trebuit să fac în perioada aceasta am făcut și pot demonstra pas cu pas, la tot felul de oameni care am văzut că au câte o injecție în fiecare zi, că «nu s-a întâmplat nimic»”,
A amintit că în campanie a promis ”o șansă la dezvoltare pentru Botoșani” și că pentru asta a muncit de la începutul mandatului.
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
”În orice caz, lucrurile mari nu se fac într-un mandat. Trebuie să fii foarte, foarte bun. Mi-am dat seama ce înseamnă Statul. Oricum, e o mare dezamăgire pentru mine politica. În același timp, este un angajament și mai mare că Dumnezeu mi-a dat cumva sarcina asta, greutatea asta, să o duc până la capăt. Pentru că sunt chestiuni, cu lipsă de modestie, pe care dacă nu le-a făcut nimeni până acum și nu le fac nici eu, este aproape imposibil să se mai facă”,
Dincolo de probleme administrative, problema care îl macină zi de zi este alta.
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
”Neîncrederea oamenilor. Au fost mințiți continuu și mă deranjează teribil de mult când mă critică unul. Pentru că eu în viața mea am făcut continuu ce am spus. Și n-am făcut-o când m-am angajat față de cineva. Așa cred să fac, știți? Adică dacă toată viața mea, 30 de ani, am lucrat pe domeniul acesta privat și familia extraordinară și copiii și nepoții, totul funcționează. N-am mințit pe nimeni, am ajutat cât am putut. Și vezi câte unul de ăsta căruia îi sare părul din cap să spună tot felul de prostii? Asta mă deranjează”,
Gaz, drum, cale ferată, parc industrial, apă au fost principalele teme de campanie ale candidatului Valeriu Iftime din 2024. Stadiul rezolvării lor îl puteți afla AICI.
Iar în materialul video de mai jos, de la minutul 1:00, puteți viziona discuția pe această temă