Dorite sau nu de partide, alegerile anticipate sunt departe de a fi soluția crizei politice de la București, este de părere Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP). În opinia sa un scrutin înainte de termen este „imposibil” de organizat în acest moment în România, în primul rând din punct de vedere legal. „Povești!”, îl contrazice un fost președinte al CCR.
Autoritatea Electorală Permanentă este instituția care se ocupă cu organizarea alegerilor.
Șeful AEP a declarat, marți, într-o conferință de presă, că există anumite constrângeri legale în privința organizării alegerilor, pe care guvernul demis nu le poate depăși.
„Am văzut luări de poziție, inclusiv din partea unor parlamentari, care au spus că toate lucrurile sunt ok, alegerile pot fi organizate oricând. Dincolo de asta, AEP are niște responsabilități. Scurtarea termenelor implică adoptarea unui act normativ. Noi nu avem astăzi nici Parlament la lucru şi nici Guvern care să poată adopta o ordonanţă de urgenţă, iar subsecvent ar trebui adoptate cel puţin cinci hotărâri de guvern. Cu alte cuvinte, în ziua când s-a dizolvat Parlamentul ar trebui să avem ordonanţa şi ar trebui să avem cinci hotărâri de guvern şi ar însemna să încălcăm toate regulile privind transparenţa”, a declarat Țuțuianu.
Șeful AEP a precizat că este nevoie de o lege separată de reglementare a anticipatelor, care poate fi pregătită rapid de instituția pe care o conduce. Însă, nu la fel de rapid ar putea fi și adoptată, având în vedere că nu avem un guvern cu puteri depline, care să poată emite ordonanțe de urgență, iar parlamentarii sunt în vacanță.
„Dacă este să discutăm ce putem face astăzi, răspunsul este că nu putem face cam nimic. Avem capacitatea tehnică necesară pentru a pregăti un proiect de lege, problema este cine îl preia”, a comentat Adrian Țuțuianu.
Sursa https://www.hotnews.ro