Chirurgul plastician Tiberiu Paul Neagu, fostul șef al Centrului de Arși de la Spitalul Floreasca, demis ieri din funcție, spune, într-un interviu pentru ȘtirileProTv, că „Nu mă fac responsabil de problemele semnalate în presă, iar demisia mea ar însemna asumarea acestor probleme, care țin de deficiențele sistemului, ale managementului spitalicesc, ale infrastructurii existente”.
Tiberiu Paul Neagu a fost demis luni de managerul Spitalului Floreasca, după ce rezultatele controalelor trimise de Ministerul Sănătății la Floreasca – Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control – au ajuns pe biroul managerului spitalului.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, îi ceruse demisia de două ori în cursul săptămânii trecute.
Conf. dr. Tiberiu Paul Neagu vede situația de la Floreasca „nedreaptă pentru mine, dar și pentru pacienți. Dacă acest centru va fi închis, pacienții nu vor mai avea acces să fie tratați pentru arsurile lor. Nu văd o situație prea fericită. Închiderea acestui centru, într-adevăr, poate pune probleme mari”.
„Dacă centrul nu va mai funcționa și va fi retrogradat la unitate funcțională, conform legii, nu vor mai putea fi tratate suprafețe mari. Așadar, acești pacienți vor trebui transferați în afară sau transferați în alte centre, dacă acestea vor fi funcționale, la noi în România și când vor fi funcționale. Deocamdată, pentru municipiul București este doar un centru pentru arși, care va fi pentru copii, pentru pacientul pediatric. Așadar, adulții, cel mai probabil din municipiul București, vor trebui transferați prin țară, aceia care vor putea fi transferați, pentru că pacientul ars, mai ales pe suprafețe mari, este instabil, care necesită îngrijiri cât mai rapide. Mulți dintre ei nici nu vor putea fi transferați în străinătate”, consideră medicul.
Referitor la controalele trimise de ministrul Alexandru Rogobete în Centrul de Arși, Tiberiu Paul Neagu spune că „în ceea ce privește coordonarea activității medicale și ce atribuții aveam eu ca și coordonator, nu mi s-a reproșat nimic de către șefa inspecției”.
Spitalul „Floreasca” și firma de curățenie cu care acesta are contract au primit amenzi de 60.000 de lei în urma controalelor trimise de ministrul Alexandru Rogobete – Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control.
Sursa https://www.hotnews.ro