Decizie de la București în ceea ce privește conducerea unei instituții de la Botoșani.
Este vorba despre Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS). La conducerea acestei instituții, aflată pe Calea Națională, a fost delegată Diana Geanina Pelinescu pe o perioadă de încă 6 luni.
S-a ajuns în această situație întrucât fostul șef al instituției, Sebastian Tocariu, a fost numit director adjunct la Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acest lucru s-a întâmplat în luna aprilie a acestui an. La acea dată, a fost delegată Diana Geanina Pelinescu pe o perioadă de 6 luni. Ori prima delegare a expirat la finalul lunii octombrie.
În aceste condiții, s-a hotărât prelungirea acesteia până în aprilie 2025.
Diana Geanina Pelinescu, director AJPIS Botoșani
„Începând de pe 22 octombrie, dlui Tocariu i s-a prelungit detașarea la București, pe postul de director general adjunct, pe o perioadă de 6 luni. Și în aceste condiții mi-a fost și mie prelungită perioada de exercitare a funcției de director executiv pentru 6 luni"
Până la noua numire, Diana Pelinescu a activat ca șef Serviciu Financiar Contabilitate în cadrul instituției.
AJPIS este una dintre cele mai importante instituții de la Botoșani cu beneficiari din întregul județ. Prin intermediul acestei instituții sunt acordate numeroase ajutoare și indemnizații de la stat, de la alocații la venitul minim de incluziune.
(foto – G4media.ro)
Copil de grădiniță internat în spital cu un virus periculos
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Sebastian Dobrincu și noua iubită au plecat în vacanță: Ai așteptat să pui mâna pe un bogătaș
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe Stadionul Municipal: Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Moarte cumplită pe șosea pentru un botoșănean, mama lui are nevoie de AJUTOR
Oana Sava
Dec 13, 2024
A fost stabilit calendarul pentru examenul de Titularizare: CÂND are loc proba scrisă
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile