Senatorii se întrunesc în ședință extraordinară, miercuri, de la ora 12:00, conform unor surse HotNews. Pe ordinea de zi se vor afla mai multe proiecte și „este posibil”, susțin aceleași surse, să fie inclus și proiectul privind pensiile magistraților, inițiat în aprilie de liderii PSD, PNL, UDMR și Minorităților Naționale la cererea lui Crin Antonescu, care în acel moment se afla în campanie electorală pentru prezidențiale.
Proiectul privind pensiile magistraților – depus în aprilie de Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian – prevedea creșterea vârstei de pensionare a magistraților până în 2045, când va ajunge, treptat, la 65 de ani.
Înainte să fie votat de Camera Deputaților, în 23 aprilie (259 dintre deputați au votat „pentru”, 25 s-au abținut, un deputat a votat „împotrivă” și altul a refuzat să voteze), proiectul a fost modificat astfel încât magistrații să se pensioneze doar la 65 de ani începând cu 2026, fiind eliminat planul de creștere treptată a vârstei.
Proiectul trebuie respins de Senat pentru ca actualul proiect privind pensiile magistraților, inițiat de Guvernul Bolojan, să nu întâmpine probleme de constituționalitate la Curtea Constituțională a României (CCR), au explicat surse din coaliție.
„Cred că trebuie să facă parte din acest pachet doi (n. red.: proiectul inițiat de Guvern privind pensiile magistraților) și acest proiect care e în Parlament să fie retras”, declara, luni, Sorin Grindeanu.
Sursa https://www.hotnews.ro