Otinela Sandu și Sebastian Dorincu și-au asumat relația în urmă cu doar câteva zile, la aproximativ o lună de când milionarul și Ioana Ignat s-au despărțit din nou și au bifat, deja, prima vacanță împreună.
La scurt timp după ce și-au asumat relația, cei doi porumbei au plecat în prima lor vacanță. Cum vremea din România este posomorâtă, au decis să plece la căldură, departe de cei care critică pentru decizia de a forma un cuplu.
Otniela Sandu și Sebastian Dobrincu au plecat în Dubai, de unde artista a postat mai multe fotografii. Deși par extrem de fericiți împreună, internauții nu sunt atât de încântați de relația lor, fiind convinși că Otniela a ales să fie cu el pentru partea materială, potrivit știrileprotv.ro
„Sponsorul nu apare și el în poze”, „Ai așteptat să pui mâna pe un bogătaș”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți la fotografiile postate de Otniela. Dacă aceasta le-a ignorat, Sebastian Dobrincu nu a stat pe gânduri și le-a dat replica imediat celor curioși: „Ba da, a 3-a poză”, „Și el pe ea”.
Deși Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu s-au despărțit de mai multe ori pe parcursul relației, nimeni nu se aștepta ca povestea lot de dragoste să se încheie. După ce s-au despărțit definitiv, milionarul de doar 26 de ani a postat, pe contul său de Instagram, un mesaj prin care explică motivele care au stat în spatele deciziei.
S-a făcut anunțul mult așteptat: CÂND intră banii pe cardurile de energie
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Morți de aproape 7 milioane de euro anul trecut la Botoșani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Cum să alegi cele mai bune pompe de apă cu utilizări casnice și industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Eficiența alimentelor versus pastilele pentru creșterea testosteronului
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Cum afectează stresul performanțele în sala de fitness și cum poți ajunge la o stare de bine
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile