Acasă > Stiri Botosani > SEARA ACEASTA, ora 20:00 – Se toarnă primul strat de asfalt pe o stradă din municipiul Botoșani 

SEARA ACEASTA, ora 20:00 – Se toarnă primul strat de asfalt pe o stradă din municipiul Botoșani 

asfalt strada peco

Una dintre cele mai degradate străzi din municipiul Botoșani intră, în sfârșit, în etapa de asfaltare. Constructorul va începe în această seară, de la ora 20:00, turnarea primului strat de asfalt pe strada Peco, investiție finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Proiectul are o valoare de aproximativ 5 milioane de lei, cu TVA inclus, iar lucrările sunt executate de societatea Transasfalt Prod SRL.

 

Primul tronson intră la asfaltare

 

Potrivit primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, constructorul s-a mobilizat în teren și a finalizat deja trotuarele pe primul sector al străzii, urmând ca asfaltarea propriu-zisă să înceapă în cursul serii.

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.

„Suntem pe 30 iunie 2026. Astăzi, începând cu ora 8, asfaltăm primul tronson de pe strada Peco. Avem importanți agenți economici în zonă, avem finanțare prin Anghel Saligny, constructorul s-a mobilizat, precum vedeți, a realizat trotuarele și diseară primul strat de asfalt va fi turnat pe acest prim tronson. Lucrările vor continua și către cartierul de locuințe până în capătul străzii, acolo unde avem o grupare de imobile foarte importantă pentru municipiul Botoșani”, 

 

O stradă cu numeroase probleme

 

Strada Peco are o lungime totală de peste 1,5 kilometri, iar cea mai mare parte a acesteia se afla până acum la nivel de balast. Restul tronsonului era asfaltat, însă carosabilul era puternic degradat, cu gropi, făgașe și fisuri, iar infrastructura nu mai oferea condiții de siguranță și confort pentru șoferi și pietoni.

 

Documentația tehnică arată că strada avea și alte deficiențe importante, printre care lipsa unui sistem de colectare a apelor pluviale și o semnalizare rutieră insuficientă.

 

Investiția continuă spre cartierul de locuințe

 

Lucrările nu se vor opri la primul tronson. Constructorul va continua modernizarea până la capătul străzii Peco, în zona cartierului de locuințe și a platformei economice, una dintre cele mai circulate zone industriale ale municipiului.

 

La finalul investiției, strada va beneficia de un carosabil modern, trotuare refăcute și condiții de circulație mult îmbunătățite atât pentru locuitori, cât și pentru agenții economici care își desfășoară activitatea în această zonă.