Un nou post vacant la o instituție din Botoșani a fost scos la concurs de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).
Este vorba despre un post de inspector la Casa Județeană de Pensii, în cadrul Serviciului Evidența Contribuabili.
Proba scrisă va avea loc pe 4 septembrie 2019, ora 10:00 la sediul Casei Județene de Pensii.
Dosarele de concurs pot fi depuse în termen de 8 zile de la data publicării anunțului, respectiv de la 19 august 2019.
Condiții de participare:
- Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor administrative
- Vechimea in specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent: minimum 1 an
- Cunostinte operare PC - nivel baza - dovedite pe baza unor documente care sa ateste detinerea competentelor respective, emise in conditiile legi
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024