Șirul numirilor uluitoare de directori deschise la Botoșani după câștigarea alegerilor parlamentare de către PSD în luna decembrie a anului trecut continuă cu desemnarea unei șefe la una dintre cele mai importante instituții din județ.
Ministrul Sănătății Florian Bodog a semnat joi un ordin prin care Laura Acatarinei, funcționar public de execuție, inspector în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, a fost numită director executiv adjunct cu titlu de interimat. Mai exact, doctorița menționată, inspector în cadrul unității, va ocupa postul începând cu data de 2 mai 2017 și până cel mai târziu la data de 1 noiembrie 2017.
Postul respectiv este neocupat de mai mulți ani și de neînțeles este opțiunea Ministerului Sănătății (MS) în condițiile în care Laura Acatrinei tocmai a picat concursul organizat pentru ocuparea acestui post. Nu mai departe de data de 6 aprilie 2017, aceeași Laura Acatrinei a luat parte la un concurs organizat de MS la care a picat încă de la proba scrisă, la care a adunat doar 28,6 puncte din 100 posibile. Ei bine, la doar patru zile după obținerea punctajului rușinos ,Direcția Juridică și Resurse Umane din cadrul MS a întocmit un referat de promovare a funcționarei menționate în postul de director adjunct al DSP Botoșani. Culmea, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), adică tocmai instituția care organizase concursul la care Laura Acatrinei nu fusese în stare să adune nici măcar 30 de puncte, și-a dat avizul pentru exercitarea de către aceasta a prerogativelor postului de director adjunct cu caracter temporar.
Cum s-a putut întâmpla acest lucru la Botoșani reprezintă un mister.
”N-am făcut nici un demers. A fost ordin de la Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății este forul tutelar. Numirea atât a directorului executiv adjunct, cât și a directorului economic, se face prin ordin de ministru. Nu știu alte amănunte în momentul de față, nu pot să comentez altceva”,
Gabriel Ciochină, director interimar DSP Botoșani.
Nici experiența nu poate fi luată în considerare ca argument în numirea amintitei persoane ca director interimar întrucât are doar gradul profesional de asistent, în condițiile în care se putea numi cineva cu grad profesional de funcționar public principal sau superior.
Inclusiv primul reprezentant al Guvernului în Botoșani a fost luat prin surprindere de decizia luată.
”Eu știam că acolo este un post vacant și că ministerul a organizat recent un concurs de ocupare. De la Prefectură nu a plecat nici un referat pentru numirea d-nei. La DSP s-a primit un fax prin care Ministerul Sănătății a făcut o numire”,
Dan Șlincu, prefect.
Acesta așteaptă ca abia astăzi să fie informat și oficial de această numire.
Incredibil este însă că Laura Acatrinei nu s-a aflat în luna aprilie 2017 la prima tentativă de a ocupa postul prin concurs. Ea a mai eșuat și anul trecut în încercarea de a ajunge să preia funcția de director adjunct la DSP Botoșani.
SCANDALOS: Doctoriță care a picat concursul cu nota 2 și ceva, numită de minister director după numai câteva zile https://t.co/K4VnDhWxak pic.twitter.com/GXJYujCbgK
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 28 aprilie 2017
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024