În cadrul unei conferințe de presă, jandarmii botoșăneni și-au prezentat activitatea pentru perioada iunie – septembrie 2025.
De asemenea, au fost prezentate câteva cazuri concrete unde jandarmii au fost nevoiți să intervină. Bilanțul a fost prezentat de șefului Serviciului Ordine și Siguranță Publică, căpitan Cristian Lupu.
Astfel, în ziua de duminică, 7 septembrie, în jurul orei 17:00, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat pe strada Aprodul Purice din municipiul Botoșani, în urma unui apel 112 prin care era sesizat un scandal între vecini.
Conflictul verbal a pornit de la niște neînțelegeri mai vechi privind lăsarea unui câine liber și fără botniță pe casa scării și s-a finalizat cu amenințări cu acte de violență din partea proprietarului câinelui la adresa vecinilor care i-au atras atenția.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, faptă care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.
căpitan Cristian Lupu, șef Serviciul Ordine și Siguranță Publică
„Recomandăm cetățenilor să solicite cu încredere sprijinul forțelor de ordine prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul producerii unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională, pentru ca intervenția acestora să aibă loc în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat”
Asigurarea unei reacţii imediate şi ferme în situaţii deosebite a constituit o direcţie de acţiune importantă a structurilor de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în perioada de referinţă fiind executate 170 acţiuni de intervenţie cu 745 jandarmi, din care 127 acțiuni în urma sesizărilor prin SNUAU 112 și 43 acțiuni de intervenție în urma sesizărilor prin alte modalități.