Scandal cu Poliţia, liste paralele în WC şi oameni căraţi la vot în buza oraşului – VIDEO
Scandalul zilei referendumului s-a consumat la Curteşti. La secţia amenajată într-o grădiniţă Gheorghe Grădinaru, reprezentantul Partidului Conservator, a fost surprins în timp ce întocmea o situaţie paralelă cu prezenţa la vot. El avea o listă cu toate persoanele cu drept de vot din localitate şi îi bifa pe cei care nu au fost pentru ca, susţin PDL-iştii, să afle exact cine nu şi-a exercitat dreptul şi să-i comunice primarului PSD Dumitru Viţel ca să ştie pe cine trebuie să scoată din case.
Descoperit de o UDMR-istă Maşina de teren a acestuia era parcată chiar lângă gardul care împrejmuieşte grădiniţa, prin zonă mai aflându-se mai mulţi angajaţi ai Primăriei, precum şi consilieri locali social-democraţi. Neregula a fost sesizată de reprezentanta UDMR în secţia de votare şi observată şi de omologul de la PDL. „Avea liste dintr-acestea fără cod numeric personal, bifa aici. Dl Milincianu (reprezetantul UNPR în secţie – n.r.) în râs i-a spus «da’ ce faci, numerotezi câţi oameni mai ai de adus?» sau cam în genul ăsta. Şi eu atunci m-am ridicat de aici şi i-am zis «dl Grădinaru, de unde aveţi listele?» Păi că i le-a dat de la Primărie să vadă cine a votat. Şi eu atunci m-am ridicat şi am spus: dar de ce trebuie să ştie dl primar cine a votat şi cine nu? Pentru că votul meu este secret şi nu trebuie să se ştie dacă eu am votat sau n-am votat. Asta a fost. Dl Grădinaru a ieşit şi a plecat, deci listele nu ştiu de unde le-a avut”, a povestit Angelica Tănasă, reprezentanta UDMR în secţie de votare. Dat pe mâna Poliţiei de un PDL-ist Potrivit democrat-liberalului din secţie, când şi-a dat seama că ceilalţi din secţie s-au prins de activitatea pe care o desfăşoară, Gheorghe Grădinaru a rupt-o la fugă şi a aruncat hârtiile în WC-ul casei, el locuind foarte aproape de secţia de votare. S-a sunat la Poliţie şi în scurt timp la faţa locului s-a deplasat o echipă de la secţia de poliţie din comună, după care s-a trimis un echipaj de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, care a demarat o anchetă chiar la faţa locului. „Am sunat pentru a sesiza că un membru din comisie a încercat să sustragă nişte date privind persoanele care au exercitat dreptul de vot şi care n-au exercitat. Aceasta i-au ajutat pe persoana respectivă sau pe membri USL să mobilizeze pe ceilalţi oameni să-i aducă la vot”, a relatat Traian Olaru, reprezentantul PDL în secţie. Auzind cele întâmplate au mers acolo mai mulţi PDL-işti în frunte cu senatorul Daniel Humelnicu, una dintre nemulţumirile exprimate fiind că, în ciuda incidentului semnalat, nu s-a întrerupt procesul de votare. Anchetă de la IPJ Şefa secţiei a dat asigurări că nu a furnizat nici o dată PC-istului. „Din secţie nu s-a dat nici o listă, noi ne făceam treaba”, ne-a spus Vasilica Socianu, şefa secţiei de votare Curteşti, care potrivit PDL-iştilor nu e nimeni alta decât ssoţia secretarului Primăriei Curteşti. În jurul orei 20:00 ancheta era în plină desfăşurare, Gheorghe Grădinaru fiind scos din secţie. Totuşi, se vota în continuare. O altă ciudăţenie a zilei la Curteşti este că de la în jur de 10 persoane care la alegerile locale au solicitat urna mobilă s-a ajuns la circa 40 la referendum numai până la amiază, ceea ce ar însemna cel puţin teoretic că în mai puţin de două luni a crescut de patru ori numărul bolnavilor netransportabili din Curteşti.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?