Șase oferte au fost depuse în cadrul licitației de proiectare și execuție a celui de-al doilea bloc ANL pentru specialiști.
Comisia de achiziții din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe a început evaluarea ofertelor depuse pentru realizarea blocului de locuințe de serviciu de pe Strada Ștefan cel Mare.
„Este un proiect pe care l-am demarat prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe în perioada în care am condus Consiliul Județean. Botoșaniul are nevoie de tineri specialiști, pe care trebuie să-i atragem și să-i menținem aici, dacă dorim cu adevărat dezvoltarea județului. Cel mai important pas a fost făcut. De acum trebuie ca acest proiect de investiții, care intră în linie dreaptă, să fie doar monitorizat de către actuala administrație județeană”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Noul bloc va avea un regim de înălțime S+P+3E și o suprafață desfășurată de 2.008,18 metri pătrați. Acesta va fi compus din 20 de unități locative: 15 apartamente cu două camere și 5 cu o cameră.
Clădirea va fi conformă cu standardele actuale NZEB de eficiență energetică ridicată, fiind dotată cu pompe de căldură și panouri fotovoltaice pentru asigurarea apei calde menajere și a căldurii.
De asemenea, blocul va fi dotat cu sisteme de ventilare cu recuperare de căldură descentralizate, care vor fi amplasate în camerele de locuit ale apartamentelor.
Cel mai de succes festival organizat vreodată în municipiu revine la Botoșani vara aceasta
Gabriela Erdic
Feb 09, 2025
Gabriela Erdic
Feb 09, 2025
Locul din municipiul Botoșani, unic în Moldova este vizitat de numeroși turiști străini
Gabriela Erdic
Feb 09, 2025
Gabriela Erdic
Feb 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile