Inteligența artificială (AI) are un impact uriaș, iar directorul general al OpenAI, Sam Altman, analizează posibilitatea lansării unor centre de date în spațiu, relatează Gizmodo.
Potrivit The Wall Street Journal, Altman ia în considerare să investească miliarde de dolari în Stoke Space, un startup din Statele Unite care dezvoltă o rachetă reutilizabilă, pentru a obține o participație majoritară. Discuțiile dintre Altman și Stoke au avut loc în timpul verii și s-au intensificat în toamnă.
Deși nu a fost încheiat încă niciun acord, Altman vrea să cumpere sau să se asocieze cu o companie de rachete, pentru a putea lansa centre de date, esențiale pentru infrastructura AI.
În prezent, există peste 5.000 de centre de date pentru AI în Statele Unite, iar numărul va crește, potrivit analiștilor. Aceste facilități uriașe pun presiune pe rețeaua electrică din cauza consumului energetic.
Cererea de electricitate a centrelor de date pentru AI ar putea crește cu 50% până în 2027 și cu până la 165% până în 2030, conform unui raport Goldman Sachs. Companii ca OpenAI investesc masiv în noi centre de capacitate mare, însă directorii realizează că există o limită a numărului de centre de date construibile pe Pământ.
Sursa https://www.hotnews.ro