Acasă > Top News > Salvatorii botoșăneni au luptat contracronometru pentru extragerea unei victime captive într-un autoturism răsturnat

Salvatorii botoșăneni au luptat contracronometru pentru extragerea unei victime captive într-un autoturism răsturnat

exercitiu situatii de urgenta botosani

  • Atmosferă spectaculoasă și emoții puternice la Parcul de Agrement Cornișa, acolo unde echipajele ISU Botoșani au intrat în concurs în cadrul etapei zonale a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor.
  • Salvatorii botoșăneni au fost a doua echipă dintre cele șase inspectorate participante care a intrat în competiție, iar intervenția lor a atras imediat atenția publicului și a colegilor veniți să îi susțină.

 

Intervenție atentă pentru protejarea victimei

 

Scenariul pregătit de organizatori a fost unul dificil și foarte realist: două autoturisme grav avariate, unul dintre ele răsturnat pe lateral și blocat între elemente de beton care imitau capete de pod sau obstacole rutiere. În interiorul uneia dintre mașini se afla o victimă conștientă și cooperantă, însă prinsă între fiarele deformate.

 

Arbitrii concursului au analizat atent modul în care salvatorii au lucrat organizat și cu mare atenție la siguranța victimei. Un paramedic SMURD comunică permanent cu persoana aflată în interior, în timp ce colegii săi pregătesc accesul către habitaclu.

 

Pentru a evita rănirea victimei în timpul tăierii caroseriei, pompierii au introdus materiale speciale de protecție între zona de lucru și persoana încarcerată. Cu ajutorul uneltelor hidraulice de descarcerare, echipa a încercat să taie una dintre portiere pentru a crea spațiu suficient de extracție.

 

Totul s-a desfășurat sub presiunea timpului, fiecare echipă având la dispoziție doar 20 de minute pentru finalizarea intervenției.

 

Salvatorii de la ISU Iași au deschis competiția de la Cornișa cu un scenariu spectaculos de descarcerare – VIDEO

 

Fluierul arbitrilor a oprit intervenția

 

Echipajul ISU Botoșani nu a reușit să extragă victima înainte de expirarea timpului regulamentar, însă reacția salvatorilor de la final a arătat că intervenția fusese executată fără greșeli majore.

 

Mai important decât viteza, arbitrii urmăresc respectarea procedurilor și siguranța victimei. În astfel de scenarii, o intervenție prudentă și corectă poate conta mai mult decât o extragere rapidă făcută cu riscuri.

 

De pe margine, colegii de la ISU Botoșani au creat o atmosferă extraordinară, încurajând permanent echipa prin aplauze și scandări precum „Hai, băieții!”. Și spectatorii veniți la competiție au fost impresionați de profesionalismul și concentrarea salvatorilor.

 

Aproape 20 de mașini aduse pentru simularea accidentelor

 

Fiind gazda acestei etape zonale extrem de importante, ISU Botoșani a avut o misiune complicată și înaintea competiției. Organizarea probelor a presupus o amplă pregătire logistică pentru recrearea unor accidente cât mai apropiate de realitate.

 

Dintr-un depozit de autoturisme scoase din uz au fost aduse aproape 20 de mașini care au fost folosite în diferite scenarii de intervenție. Organizatorii au utilizat inclusiv cantități mari de cioburi și blocuri de beton pentru a reproduce impacturi violente, capete de pod și alte obstacole întâlnite în accidentele rutiere grave.

 

Totul a fost gândit astfel încât salvatorii să fie puși în fața unor situații cât mai apropiate de cele reale.

 

Mâine urmează finala cu scenarii și mai dificile

 

Competiția continuă și mâine, când doar trei dintre cele șase inspectorate participante vor merge mai departe în etapa decisivă.

 

Scenariile vor deveni și mai complexe: în autoturisme vor exista câte două victime încarcerate, iar echipajele vor avea la dispoziție 30 de minute pentru gestionarea întregii intervenții.

 

Concursul de la Botoșani nu este doar un spectacol pentru public, ci și o demonstrație a nivelului de pregătire al salvatorilor care intervin zilnic în cele mai dramatice accidente.

 

La limita dintre exercițiu și realitate: Șefa UPU arbitru într-un scenariu dramatic cu un tânăr electrocutat – VIDEO