Camera Deputaților a anunțat miercuri un nou criteriu pentru includerea mașinilor în categoria vehiculelor fără stăpân.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că şi autoturismele înmatriculate în străinătate pot fi incluse sub incidenţa Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân.
Conform expunerii de motive, inițiativa vizează modificarea şi completarea definiţiei termenului de „vehicule fără stăpân”, pentru a include şi vehicule înmatriculate în străinătate, deoarece au fost semnalate autoturisme de acest fel care nu au putut fi ridicate pentru că nu au numere de înmatriculate romanești.
De asemenea, este vizată şi scurtarea de la un an la şase luni a perioadei în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice şi introducerea dovezii de achitare a taxelor auto, a amenzilor şi a dovezii efectuării ITP-ului de către proprietar/deţinător legal în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, scrie Capital
Conform proiectului, „vehicul abandonat” este acela care să află pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024