Social-democraţii sunt marii câştigători ai tragerii la sorţi organizată miercuri de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) pentru stabilirea ordinii în care partidele vor fi trecute pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare.
PSD Botoşani va fi prima formaţiune, iar a doua Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, locurile trei şi patru urmând să fie ocupate de PNL şi ALDE. Poziţionarea UDMR-ului pe 2 a fost posibilă datorită sistemului de tragere la sorţi prevăzut de lege. Astfel, întâi au intrat partidele parlamentare, adică cele patru menţionate, apoi formaţiunile neparlamentare, iar în final organizaţiile minorităţilor naţionale.