S-a răsturnat din cauza vitezei! Filmul accidentului în care a fost implicat tânărul din Botoșani 

Apar noi informații despre accidentul în care a fost implicat tânărul din Botoșani. 

 

Duminică la ora 23:10 un bărbat de 20 ani din orașul Darabani, județul Botoșani, a condus autoturismul marca Audi A4 cu numere de înmatriculare din Germania pe DN 2, în Dănila- Dărmănești având direcția de deplasare dinspre Rădăuți spre Suceava, iar când a ajuns la ieșire, urmare a neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a acroșat un parapet metalic de pe partea dreaptă a drumului și o baliză direcțională apoi a părăsit partea carosabilă spre dreapta și s-a răsturnat pe terenul viran de pe partea dreaptă a drumului, potrivit svnews.ro

 

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autovehiculului marca Audi A4. 

 

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava – U.P.U. Victima a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.  În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul penal.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

LOCALITĂȚILE aflate în continuare sub COD GALBEN 

Redacția Botoșăneanul

Dec 09, 2025