Regizorul neozeelandez Peter Jackson, cunoscut pentru trilogiile „Stăpânul inelelor” și „Hobbitul”, a oferit explicații, după ani de zile, privind decizia de a-l înlocui pe actorul Ryan Gosling dintr-un film al său, conform revistei Variety.
Gosling fusese distribuit în „The Lovely Bones” (Din raiul meu), o dramă din 2009 regizată de Jackson, despre o fată ucisă care își observă familia și criminalul din purgatoriu. Actorul, care obținuse o nominalizare la Oscar pentru „Half Nelson” (Singurătate în doi) cu trei ani înainte, urma să interpreteze rolul tatălui fetei.
Gosling a abordat subiectul concedierii sale într-un interviu acordat THR în 2010, declarând că „aveam o viziune diferită despre cum ar trebui să arate personajul”.
„Eu chiar credeam că ar trebui să aibă în jur de 95 de kilograme. Nu am discutat foarte mult în timpul procesului de pre-producție, iar asta a fost problema”, a explicat el, menționând că s-a îngrășat cu 27 de kilograme pentru rol.
Deși decizia a generat controverse la Hollywood, Gosling a precizat ulterior că nu îi poartă ranchiună lui Jackson.
„Era un film uriaș și existau atât de multe lucruri de rezolvat, încât el nu putea să se ocupe individual de actori. Pur și simplu am apărut pe platou și interpretasem greșit lucrurile. Așa că eram gras și șomer”, a glumit Gosling în comentariile sale pentru THR.
Prezent la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde a primit un Palme d’Or onorific pentru întreaga carieră, regizorul neozeelandez a fost întrebat despre decizia de a-l înlocui pe Gosling cu actorul american Mark Wahlberg.
„Nu voi vorbi despre exemple specifice de actori, pentru că este o chestiune personală și privată și nu este vina lor”, a răspuns Jackson în timpul unei discuții cu publicul.
Sursa https://www.hotnews.ro