Acasă > Stiri Botosani > Restaurant nou la mall, a avut aproape 1000 de clienți în primele zile 

Restaurant nou la mall, a avut aproape 1000 de clienți în primele zile 

restaurant mall

Un nou restaurant cu servire rapidă a fost deschis în Uvertura Mall din Botoșani, în urma unei investiții de aproximativ 1,5 milioane de lei. Este vorba despre Tyranozaur, un concept românesc care pune accent pe utilizarea ingredientelor provenite de la producători din țară.

 

Noua locație face parte din planul de extindere al companiei care dezvoltă mai multe branduri din domeniul HoReCa, iar după deschiderea din Botoșani sunt anunțate noi restaurante în Târgu Mureș, Alba Iulia și Arad.

 

Potrivit reprezentanților companiei, restaurantul din Botoșani a avut un debut foarte bun. În primul weekend de funcționare au fost serviți aproximativ 1.000 de clienți, iar încasările au depășit 70.000 de lei.

 

Conceptul Tyranozaur a fost lansat la sfârșitul anului 2025 și promovează preparate realizate din ingrediente românești, fiind orientat către segmentul restaurantelor cu servire rapidă.

 

Investiția de la Botoșani se înscrie în strategia de dezvoltare a grupului antreprenorial care operează mai multe lanțuri de restaurante la nivel național și care își propune extinderea noului concept în mai multe orașe din România.