După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
În mod oficial, organizatorul acțiunii de luni după-amiază a fost liderul AUR Botoșani, Adrian Mascan, care a depus cererea de autorizare. Pentru 100 de participanți.
Cu zece minute înainte de ora 17:00 părea că și această acțiune este sortită eșecului, prin prezența anemică observată în trecut la alte semi-proteste. Mai ales că, în perimetrul extrem de generos pregătit de forțele de ordine, ajunseseră doar patru tineri cu lozinci în mâini.
Era liniștea dinaintea furtunii.
Spartă de vocea stridentă a unei femei care țipa la tineri să plece acasă, că nu are nimeni nevoie de HoReCa: „restaurante vă trebuie vouă? Dar mămăliga de acasă cu găluște nu vă mai place? În loc să vă bucurați să scurmați în pământ și să vă bucurați de darurile pământului...”. Și-a luat indignarea și cu năduf s-a îndepărtat de „proștii” care n-au altceva decât să iasă în stradă. „La muncă”, le-a mai aruncat peste umăr, dorindu-și să aibă ultimul cuvânt, deși ideile ei au rămas neîmpărtășite de cei din jur.
La scurt timp, la o bătaie de palme parcă, Piața Revoluției a început să prindă viață. Au ajuns în centrul orașului tineri frumoși și liberi, mame cu copii, iubiți cu iubite, persoane trecute de prima tinerețe, personal de HoReCa, muzicieni, ONG-iști. Oameni de toate felurile și din toate categoriile sociale sau profesionale.
Unii și-au adus pancarte, alții telefoanele pentru a transmite totul pe rețele de socializare sau cunoscuților.
Nu a durat mult și, evident că nu puteau rata ocazia de a scanda după un an de pauză, ultrașii din galeria FC Botoșani s-au încolonat printre oamenii deja adunați și s-au retras în zona dinspre Pietonalul Bancar unde au dat drumul cascadei de scandări de tot felul: Demisia, Libertate, Nu stați în casă, dacă vă pasă.
Piața Revoluției a redevenit a străzii.
Valuri de oameni continuau să apară dinspre Pietonalul Unirii sau străzile din apropiere. Însă, zona din perimetru era ocupată doar pe un sfert. Jandarmii le-au interzis accesul și celorlalți ajunși mai târziu, care doreau să se alăture protestului. Întrebați de acest lucru, au răspuns că acesta este ordinul prefectului Dan Nechifor, având în vedere că a fost depășit numărul de 100 de persoane pentru care s-a autorizat protestul.
Și s-a ajuns astfel la situația în care în fața Palatului Administrativ să fie aproape gol (unde era zona autorizată) iar dincolo de gardurile jandarmilor, oamenii să stea efectiv unii lângă alții.
În partea opusă, lucrurile au degenerat. Ultrașii și-au scos măștile, le-au aruncat la pământ și au început să le dea foc concomitent cu mai multe fumigene roșii și galbene. Jandarmii au sărit imediat pentru liniștirea spiritelor și a fost doar un pas până la o încăierare între galerie și forțele de ordine, tradiționala înfruntare regăsită mai ales pe stadioane. Lucrurile s-au liniștit rapid, membrii nervoși și sub influența alcoolului, au fost rapid îndepărtați de colegii din apropiere.
Ulterior, cu Drapelul Național fluturând peste capetele lor, tinerii care scandau fără oprire s-au grupat și au pornit spre Pietonalul Unirii, fiind urmați de aproape toată suflarea prezentă în centru.
Au urcat Pietonalul spre Bulevardul Mihai Eminescu, au trecut pe lângă Liceul de Artă, cu coborât Marchianul, au lăsat sensul giratoriu de la Sindicat și au pornit spre Calea Națională pe direcția mall.
Nici vorbă să fie autorizat și marșul care a urmat, însă sutele de oameni probabil că nu ar fi putut fi oprite. În aer se resimțea o refulare generală, peste măști, ochii transmiteau bucuria acestei acțiuni de regăsire, de unitate, de grup de persoane care merg spre același scop.
„Din cauza restricțiilor care sunt puse. Nu contest că nu există boală, că nu există virus, dar sunt niște restricții din astea foarte... eu, în domeniul meu de activitate, ne-au întrerupt cu totul. Există un dedesubt pe care nu-l știm noi, ceva care nu-i în regulă. Îmi pare rău că se ajunge la chestia asta, dar dacă sunt 3 oameni la o mie și să pui restricțiile astea, eu nu știu dacă e normal”,
Cozmiță Lascarache, muzician
„Trebuie să înțeleagă acest Guvern Cîțu că dacă în 2015 a căzut un Guvern în urma unei tragedii care a avut loc într-un loc privat și a căzut un Guvern, acum când deja avem mai mulți morți din cauza sistemului de stat și o cădere economică incomparabilă cu ce era în 2015, acest Guvern ar trebui să se gândească foarte serios dacă mai poate să guverneze România”,
Bogdan Cărăușu
„Anul trecut am fost șase luni închiși, anul acesta avem 3 luni. Nici nu putem vorbi cu clienții să luăm o masă. Șomajul tehnic este neplătit de 3 luni. Ne afectează, avem și noi copii și familii”,
Antreprenor HoReCa
Bogdan Cărăușu a fost organizatorul și protestelor #colectiv. Șase ani mai târziu, însuflețit, se afla în fruntea protestatarilor și striga „Libertate”. A adus la protest o listă cu cele mai „idioate” măsuri luate în pandemie. Multe, culmea...
Au derogat de la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pe perioada stării de urgență
La această măsură au recurs în contextul pandemiei doar țări precum Moldova, Armenia sau Letonia.
România „este singura țară din UE în care au fost internate obligatoriu și pe perioada stării de urgență și pe perioada stării de alertă toate persoanele infectate, chiar dacă nu au prezentat simptome”
Suntem una dintre țările care au avut cele mai mari amenzi din toată Europa. Ele au fost declarate neconstituționale, dar nu știm ce s-a întâmplat ulterior.
Judecătorii CCR au desființat întreaga ordonanță 34/2020, motivând că restrângerea drepturilor constituționale poate fi făcută doar prin lege aprobată de Parlament, nu prin OUG sau alte acte administrative.
Sărăcia extremă a crescut cu 7% în această perioadă de pandemie.
Numărul mare al măștilor neconforme. Peste 60% din echipamentele prezente la noi au fost declarate neconforme. În primele șase luni ale pandemiei, în România au fost importate și ulterior vîndute peste 2500 de tone de măști neverificate.
Măsurile de închidere a piețelor, dar nu și a supermarketurilor.
Măsurile contradictorii privind HORECA. Lipsa de sprijin real pentru IMM-uri.
Au închis școlile, dar nu și mallurile.
Nici un responsabil pentru dezastrul din sistemul sanitar românesc.
Au achiziționat armament la a zecea mînă, dar se plîng că nu sînt paturi la ATI.
Spitalul mobil Covid de la Lețcani (Iași), construit cu 13 milioane de euro din banii contribuabililor din Iași și Neamț, va rămâne închis din cauza unor deficiențe grave descoperite în urmă cu câteva luni în timpul vizitei Corpului de Control al Ministerului Sănătății care nu au fost rezolvate nici până în momentul de față.
Împrumuturi uriașe care nu se regăsesc nicăieri în economia națională.
Achiziții dubioase.
Abordarea vădit părtinitoare față de compania farmaceutică după decesele survenite în urma vaccinării. Lipsa anchetelor care ar fi trebuit declanșate de către autorități.
Etichetarea drept teroriști a tuturor celor care au obiecții bine întemeiate. Cenzura aplicată inclusiv doctorilor specialiști.
Chemarea la urne cînd cazurile erau mult mai multe, închiderea în case cînd numărul de infectări este mai mic.
Manipularea cifrelor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Cursuri de instrumente de la Liceul de Artă la... Sala Polivalentă – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 02, 2024